În această dimineață, la Școala Gimnazială nr. 117 din Sectorul 6, Cartier Militari, a avut loc evenimentul “Unitate în Diversitate.

Elevii din 37 de clase ale ciclului primar – în total 1.100 de școlari – au participat la această manifestare. Ei au îmbrăcat costumele tradiționale ale celor 28 de state care compun Uniunea Europeană și, spre încântarea celor prezenți, cadre didactice, părinți, elevi și invitați, au prezentat cântece şi dansuri tradiţionale ale fiecărei ţări.

Acțiunea s-a bucurat de sprijinul autorității locale Sector 6, reprezentată la eveniment de Daniela Dumitru, directorul Administrației Școlilor.

Veți avea întotdeauna un partener de încredere în echipa primarului Gabriel Mutu. Vom fi mereu alături de cadre didactice și elevi pentru a organiza evenimente educative”, a declarat Daniela Dumitru.

Totodată, în sala de sport a școlii a fost amenajată o expoziție culinară, cu standuri unde au fost expuse feluri de mâncare specifice fiecărui stat membru al Uniunii Europene.

Tema <Unitate în Diversitate> a fost aleasă ca simbol al Uniunii Europene. Copiii deprind foarte multe lucruri legate de obiceiurile şi tradiţiile ţărilor membre și sunt convinsă că tot ceea ce au învăţat zilele acestea le va fi de mare folos atunci când vor vizita aceste ţări”, a spus profesorul Adriana Stoica, directorul unității de învățământ.

Acțiunea a marcat Ziua Europei, celebrată în fiecare an pe data de 9 mai.