Comunicate de presă

Published on decembrie 9th, 2015 | by Primaria Sectorului 6

0

1.600 pe persoane calificate prin proiectele cu finanţare nerambursabilă în Sectorul 6

Astăzi, 09.12.2015, a avut loc în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 6, Atelierul interactiv „Angajator model, Angajat fidel!”, organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 a derulat, în perioada 2013-2015, o serie de proiecte cu finanţare europeană prin intermediul cărora s-au desfăşurat numeroase cursuri de calificare în meseriile: lucrător în comerţ, legător manual, îngrijitor bătrâni la domiciliu, florar-decorator, brutar, operator date, frizer, manichiură-pedichiură, technician maseur, confecţioner asamblor articole textile, peisagist, mercantizor.

Scopul evenimentului a fost de a deschide o poartă de comunicare între angajatori şi persoanele interesate să-şi găsească un loc de muncă în calificarea pe care au obţinut-o.

„Atelierul care a avut loc astăzi se înscrie în activităţile de formare profesională pe care administraţia Sectorului 6 le-a desfăşurat în ultimii 3 ani. Participanţii la atelier sunt beneficiari ai celor 7 proiecte de formare şi reconversie profesională din care DGASPC Sector 6 a făcut parte, proiecte derulate prin fonduri europene care au asigurat calificări pe piaţa muncii pentru 1.688 de membri ai comunităţii. În cadrul atelierului, angajatorii au prezentat ofertele de locuri de muncă şi au informat posibilii angajaţi despre condiţiile de lucru„, a afirmat cu această ocazie primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Angajatorii prezenţi au discutat despre problemele care sunt întâmpinate de persoanele care aparţin de grupurile vulnerabile (persoane care aparţin etniei rome, persoane cu dizabilităţi, tineri care părăsesc sistemul de protecţie socială, familii monoparentale) în încercarea de a se integra pe piaţa muncii.

Printre cele mai importante bariere existente în relaţia dintre angajat şi angajator s-a evidenţiat clar nevoia unei consilieri pe termen lung de care ar trebui să beneficieze persoanele care aparţin grupurilor vulnerabile în vederea pregătirii adecvate pentru realizarea unui cadru propice înţelegerii depline a ceea ce presupune un loc de muncă.

Persoanele aparţinând grupurilor vulnerabile au dificultăţi în respectarea unui program, nefiind obişnuiţi cu rigoarea pe care o impune un loc de muncă.

De asemenea, angajatorii şi-au exprimat disponibilitatea în ceea ce-i priveşte în susţinerea şi încurajarea şi pe viitor a persoanelor care aparţin grupurilor vulnerabile, subliniind beneficiul adus de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 prin consilierea realizată persoanelor care au absolvit cursurile de calificare, insistând pe necesitatea continuităţii.

Angajatorii au reliefat şi faptul că majoritatea celor care solicită un loc de muncă nu o fac din pasiune pentru respectiva meserie, ci din motive de ordin financiar (de cele mai multe ori), iar, în acest fel, chiar dacă se angajează, nu reuşesc să păstreze locul de muncă, pasiunea în meseria aleasă fiind esenţială pentru stabilitate.

Prin proiectele derulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 au fost calificate la nivelul regiunii Bucureşti – Ilfov a fost de 1.688 persoane aparţinând grupurilor vulnerabile după cum urmează:

  • 320 persoane – operator date
  • 34 persoane – brutar
  • 356 persoane – lucrător în comerţ
  • 101 persoane – florar-decorator
  • 111 persoane – legător manual
  • 12 persoane – peisagist
  • 14 persoane – mercantizor
  • 460 persoane – îngrijitor bătrâni la domiciliu
  • 78 persoane – cofecţioner asamblor articole textile
  • 26 persoane – tehnician maseur
  • 96 persoane – manichiură-pedichiură
  • 80 persoane – frizer

atelier-interactiv-02

Tags: , , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑