Comunicate de presă masini-abandonate-sectorul-6

Published on octombrie 2nd, 2015 | by Primaria Sectorului 6

0

13 maşini abandonate pe domeniul public, ridicate de autorităţile Sectorului 6

Din dispoziţia Primarului Rareş Mănescu, în ultimele două săptămâni inspectorii Primăriei Sectorului 6, împreună cu echipe formate din reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6, prin Direcţia Protecţia Mediului, echipe ale Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltării Urbane, au ridicat 13 autovehicule abandonate aflate pe domeniul public.

Acţiunile fac parte din campania „Bulina”, un program de gestionare a maşinilor abandonate sau fără stăpân (fără numere de înmatriculare) care ocupă inutil spaţiile publice din sector şi care, nu de puţine ori, sunt transformate în „locuinţe” pentru persoane fără adăpost şi devin focare de infecţie.

Cele 13 maşini au fost ridicate din urmatoarele zone: Bdul. Iuliu Maniu nr. 12, Str. Fabricii nr. 47, Str. Târgu Neamţ nr. 7, Str. Cristian Pascal nr. 10, Str. Petre Popovăţ, Aleea Băiuţ nr. 4, Aleea Coloana Infinitului nr. 4 şi 6, Valea Boteni nr. 6, Aleea Parva nr. 6, Valea Oltului şi Timişul de Sus nr. 1, Drumul Taberei nr. 54.

Activitatea de ridicare a maşinilor „uitate” de proprietari pe domeniul public se derulează conform Legii nr. 421/27.06.2002, privind regimul juridic al  vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

masini-abandonate-4 masini-abandonate-2 masini-abandonate-3


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑