Comunicate de presă autism4

Published on octombrie 20th, 2016 | by Primaria Sectorului 6

0

Autoritatea locală a Sectorului 6 sprijină copiii cu autism şi familiile acestora

Începând de ieri, 19 octombrie, specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 participă la Conferinţa Naţională de Medicină a Familiei, ediţia 2016.

Tema din acest an este “Patologii vechi – abordări noi”, iar reprezentanţii DGASPC Sector 6 vor evidenţia necesitatea unei colaborări cât mai bune între specialiştii Serviciului Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi şi cei ai Compartimentului Intervenţie Tulburări de Spectru Autist, cu medicii de familie care au în evidenţe copii cu deficienţe în general şi cu TSA (autism) în mod particular.

În cadrul conferinţei, reprezentanţii DGASPC Sector 6 vor aduce în atenţie aspecte referitoare la demersurile pe care trebuie să le facă părinţii pentru obţinerea unui certificat de handicap, precum şi despre legislaţia în vigoare referitoare la evaluarea copilului.

Scopul participării la Conferinţa Naţională de Medicină a Familiei este de a oferi informaţii referitoare la screening şi importanţa intervenţiei timpurii în cazul copiilor diagnosticaţi cu tulburări de spectru autist.

Cunoaşterea semnelor şi manifestărilor timpurii ale autismului este o prioritate, întrucât prin colaborarea medicului de familie cu psihiatri, psihologi, analişti comportamentali, logopezi şi terapeuţi ocupaţionali, precum şi cu familia copilului se poate realiza recuperarea unui copil diagnosticat cu tulburări de spectru autist, astfel încât acesta să fie ajutat să înveţe şi să se apropie cât mai mult de nivelul abilităţilor caracteristice vârstei.

Încă din anul 2008, când în România nu existau servicii publice specializate pentru copiii cu autism, s-au constituit în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 grupuri de suport pentru părinţii care au copii diagnosticaţi cu autism, grupuri care au avut un real succes, dar care au adus în prim plan nevoia de dezvoltare a unui serviciu care să-i includă într-un program terapeutic individualizat, pentru a le creşte şansele de integrare socială.

Din anul 2011, copiii din comunitate, afectaţi de autism, beneficiază de servicii sociale specializate în cadrul  Centrului de Consiliere şi Asistenţă pentru Copii cu Autism. Serviciile oferite în cadrul centrului se adresează atât copilului, cât şi familiei.   Copiii cu autism sunt ajutaţi să se integreze în învăţământul public de masă din sector, iar părinţii devin coterapeuţi în procesul de recuperare şi integrare a copilului cu autism în învăţământul public de masă.

Analiza nevoilor din comunitate a condus la identificarea necesităţii de a oferi celor aproximativ 900 de copii cu dizabilităţi din sector un pachet de servicii integrate, într-o singură locaţie. Astfel, în anul 2013, s-a înfiinţat Complexul de Servicii de Recuperare, care se adresează copiilor şi tinerilor de până la 18 ani, cu diferite tipuri de dizabilităţi şi familiilor acestora. În urma unei evaluări de specialitate, copiii au posibilitatea de a beneficia de terapie prin tenis, sport cu ajutorul căruia cei mici au realizat salturi uriaşe în dezvoltare, mărindu-şi capacitatea de concentrare, vigilenţa, precum şi conştienţa generală asupra lumii înconjurătoare.

 Un mediu aparte, un loc spectaculos, inundat de muzică de relaxare, lumini impresionante, unde copiii afectaţi de tulburări de spectru autist reuşesc să-şi depăşească limitele, având rezultate vizibile, este Camera senzorială.  Ei pot declanşa singuri imagini sau sunete, fapt care le captează interesul şi îi ajută să facă legătura cauză – efect, având impresia că au control asupra mediului, ceea ce le induce o stare de confort.

Procesul de dezvoltare a serviciilor adresate copiilor cu dizabilităţi a continuat în Sectorul 6, iar în anul 2015 a fost realizat Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi Orşova, care acordă îngrijire pe timpul zilei, consiliere psihologică, asistenţă şi activităţi recreative, educaţie non-formală şi suport emoţional pentru 15 copii cu dizabilităţi şi familiile acestora. Centrul Orşova sprijină familia în relaţia cu proprii copii, dezvoltând relaţii de colaborare activă cu aceştia. Acest lucru îi face conştienţi de importanţa stabilirii unui parteneriat real între specialişti şi părinţi.

autism1 autism2 autism3 autism5


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑