Comunicate de presă carte-de-identitate

Published on februarie 10th, 2016 | by Primaria Sectorului 6

0

Cartea de Identitate trebuie schimbată cu 15 zile înainte de expirare

Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Sector 6, informează cetăţenii cărora le expiră cartea de identitate că au obligaţia de a depune actele în vederea obţinerii unui nou document cu maximum 15 zile înainte de data expirării.

Astfel, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 97/2005, republicată, cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani sau cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate. Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravenţională, care se sancţionează cu amendă cuprinsă între 40 lei şi 80 lei, fără a exista posibilitatea achitării în 48 de ore a jumătate din minimul sumei prevăzute.

Pentru eliberarea unui nou act de identitate, membrii comunităţii Sectorului 6 trebuie să se prezinte cu următoarele documente:

– cererea pentru eliberarea actului de identitate (se obţine de la ghişeu sau poate fi descărcată de pe site-ul http://evidentapersoanelor6.ro, cu menţiunea să fie completată faţă/verso);
– actul de identitate şi cartea de alegător, dacă este cazul;
– certificatul de naştere, original şi copie;
– certificatul de căsătorie, dacă este cazul, original şi copie;
– certificatul de divorţ/hotărârea de divorţ, definitivă şi irevocabilă, după caz, original şi copie;
– certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie;
– certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie;
– documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie;
– chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (se achită la ghişeu) – 7 lei;
– timbru fiscal sau chitanţa reprezentând contravaloarea taxei extrajudiciare de timbru – 5 lei.

În cazul modificării numelui şi/sau prenumelui titularului, a prenumelui părinţilor, precum şi în situaţia schimbării domiciliului, se prezintă şi hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, actul administrativ în baza căruia s-au modificat datele de stare civilă.

Informaţii referitoare la programul de lucru cu publicul şi adresele sediilor Birourilor de Evidenţă a Persoanelor Sector 6 pot fi obţinute pe site-ul http://evidentapersoanelor6.ro.

Tags: , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑