Comunicate de presă

Published on mai 6th, 2016 | by Primaria Sectorului 6

0

Casa Regală a României, prezentă în Sectorul 6 la evenimentul de celebrare a 120 de ani de la naşterea Reginei-Mamă Elena

Ieri, 05.05.2016, Alteţele Lor Regale principesa Margareta, Custode al Coroanei, principele Radu, principesele Elena şi Maria, precum şi Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, s-au aflat la Şcoala Gimnazială nr. 117 din Sectorul 6 pentru a participa la ceremonia prin care instituţia de învăţământ va primi numele “Regina-mamă Elena”.

Evenimentul a avut loc în contextul celebrării, în această lună, a 150 de ani de la întemeierea monarhiei în România si a aniversarii a 120 de ani de la nasterea Reginei Mamă-Elena.

Membrii casei regale au vizitat clasele în care îşi desfăşoară activitatea elevii şi cadrele didactice. De asemenea, în buna tradiţie a Paştelui, au ciocnit ouă roşii cu reprezentanţii şcolii, ai Primăriei Sectorului 6 şi ai ministerului Educaţiei.

Alteta Sa Regală, Principesa Margareta, a dezvelit un portret al Reginei Mamă-Elena ce va rămâne în proprietatea şcolii pentru a desăvârşi patronajul. Portretul a fost realizat de artistul Valentin Tănase, prin grija Primăriei Sectorului 6.

“Instituţiile de învăţământ sunt lăcaşurile în care se formează educaţia, principiile şi respectul. Atribuirea unui nume care să inspire sacrificiul, cultura, grija pentru ceilalţi reprezintă, totodată, mândria de a avea un trecut istoric. Conferirea numelui regal <Regina- Mamă Elena> Şcolii nr. 117 le va insufla tuturor celor 1661 de elevi trăsăturile de caracter ale unei personalităţi a istoriei României ce reprezintă un model demn de urmat în viaţă”, a declarat Primarul Rareş Mănescu.

În cel mai scurt timp, vor fi făcute demersurile necesare pentru schimbarea, în mod oficial, a denumirii unităţii de învăţământ.

Gestul de redenumire a Şcolii gimnaziale nr. 117 reprezintă recunoaşterea pentru activitatea elevilor şi profesorilor ai acestei instituţii.

Principesa Elena de Grecia şi Danemarca s-a născut la 2 mai 1896, la Atena. A fost fiica cea mare a regelui Constantin I al Greciei şi a reginei Sofia de Prusia.

Regina Elena a României s-a remarcat prin discreţie, integritate şi eleganţă, prin spiritul justiţiar de care a dat dovadă de nenumărate ori şi prin curajul cu care şi-a făcut datoria faţă de statutul său regal, chiar şi în momente extrem de delicate. Dintre toate reginele României, despre Regina Elena se cunosc cele mai puţine lucruri, fiind o prezenţă, întotdeauana, foarte discretă. Numită şi Regina-Mamă a României, Principesa de România şi Danemarca, a fost soţia Regelui Carol al II-lea şi mama Regelui Mihai al României.

_DSC4208 _DSC4297 _DSC4510 _DSC4518


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑

Sari la bara de unelte