Comunicate de presă hands

Published on martie 21st, 2016 | by Primaria Sectorului 6

0

Comunicarea eficientă în situaţii de criză – o tehnică necesară în domeniul asistenţei sociale

30 de specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, care lucrează zilnic cu persoanele ce solicită sprijin în rezolvarea unor probleme de ordin social, vor beneficia de instruire prin programul de pregătire profesională cu tema Comunicarea eficientă în situaţii de criză.

În vederea dezvoltării abilităţilor de negociere şi comunicare, la începutul lunii aprilie, poliţiştii specializaţi în tehnici de negociere din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Operaţional vor oferi un curs de informare lucrătorilor sociali ai DGASPC Sector 6.

De cele mai multe ori, cazuistica beneficiarilor necesită intervenţie diplomatică centrată pe soluţii optime, menite să dezamorseze o situaţie dificilă. Lucrătorii sociali se confruntă deseori cu situaţii de risc, greu de anticipat, iar o bună cunoaştere a tehnicilor de comunicare în cazul unui conflict poate preveni o escaladare periculoasă care devine inutilă pentru rezolvarea unor probleme sociale reale.

„Scopul cursului este de a dezvolta abilităţile asistenţilor sociali în ceea ce priveşte construirea unor relaţii eficiente cu beneficiarii. Prin întărirea legăturii dintre asistentul social şi beneficiar, se vor înlătura aspectele disfuncţionale care au condus la necesitatea accesării serviciilor sociale”, a precizat Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6.


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑