Ca în fiecare an, Protoieria Sectorului 6 și Asociația Diaconia nu au uitat de persoanele singure aflate în îngrijirea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Însoțit de Corul Cântăreților Protoieriei, părintele Costel Burlacu a vizitat azi, 19 decembrie 2017, Centrul pentru Persoane Vârstnice Floare Roșie și Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică ”Uverturii”.

Întâmpinați cu bucurie de către beneficiarii celor două centre, oaspeții au pus în scenă un concert de colinde și au oferit cadouri persoanelor care primesc îngrijire aici.

A fost o bună ocazie pentru toți cei prezenți de a rememora povestea nașterii lui Hristos, în cadrul unui eveniment simplu, dar plin de semnificații.

Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest gest de solidaritate, în apropierea sărbătorilor de iarnă, atunci când persoanele din categorii defavorizate, precum bătrâni și adulți cu handicap, au nevoie mai mult ca oricând de sprijinul și căldura sufletească a semenilor lor.