![]() |
Cristian Constantin PoteraşP.D.-L. |
| Declaraţii de avere | |
| Declaraţii de interese | |
| Rapoarte de activitate | |
| Atribuţii | |
|
Primarul Sectorului 6 îndeplineşte o funcţie de autoritate publică şi este şeful administraţiei publice şi al aparatului de specialitate pe care îl organizează, conduce şi controlează, conform atribuţiilor prevăzute în art. 63, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Primarul conduce şi coordonează următoarea structură organizatorică:
Conform prevederilor Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Primarul organizează, conduce, coordonează şi controlează instituţiile şi serviciile publice de interes local:
Atribuţiile Primarului conform Legii nr. 215/ 2001 republicată, privind administraţia publica locală, cu modificările şi completările ulterioare (2) În temeiul alin. (1) lit. a), primarul îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară şi asigură funcţionarea serviciilor publice locale de profil, atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, referendumului şi a recensământului. Primarul îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege.
(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), primarul:
(4) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul:
(5) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), primarul: (6) Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrative-teritoriale, precum şi cu consiliul judeţean. (7) Numirea conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului organizat potrivit procedurilor şi criteriilor aprobate de consiliul local, la propunerea primarului, în condiţiile legii. Numirea se face prin dispoziţia primarului, având anexat contractul de management.
Art. 64. - (1) În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă, a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecţie civilă, precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege, primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în comuna sau în oraşul în care a fost ales.
Art. 68. - (1) În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz. |
|