Comunicate de presă P2

Published on aprilie 22nd, 2016 | by Primaria Sectorului 6

0

„Cutia cu zâmbete” soseşte în Sectorul 6!

Asociaţia “Aura Ion”, cu sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, organizează sâmbătă, 23 aprilie 2016, între orele 11:00 – 14:00 la Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală “Conacul Golescu Grant” evenimentul caritabil pentru copii Cutia cu zâmbete”.

Proiectul ”Cutia cu zâmbete” este realizat pentru a aduce un strop de fericire şi emoţie celor peste 51 de copii din medii defavorizate, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Alături de noi vom avea atât familii implicate în proiectul ”SocialXchange” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, cât şi familii ce beneficiază de serviciile oferite de Asociaţia Casa Ioana, distracţia copiilor fiind asigurată de firma BluParty.

Evenimentul va avea loc în curtea Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală “Conacul Golescu Grant” din Aleea Ţibles nr. 64, Sector 6. Copiii se vor bucura de competiţia “Vânătoarea de ouă (Egg Hunt)”, dar şi de o mulţime de alte surprize pe care le-am pregătit pentru ei. Cu sprijinul partenerilor evenimentului, BluParty şi Boribon, îi vom binedispune cu jocuri interactive şi jucării. Dulciurile vor fi asigurate de Royal Catering, iar gustările de Teodora Catering. Mulţumită unui număr de peste 40 de donatori generoşi, toţi copiii se vor întâlni cu Iepuraşul, care a pregătit pentru ei cadouri personalizate.

Asociaţia “Aura Ion” este o organizaţie non-profit, fondată în anul 2014 şi are ca scop unirea oamenilor din toate categoriile sociale, prin desfăşurarea activităţilor cu caracter umanitar şi caritabil, promovând astfel voluntariatul şi responsabilitatea socială. Fondurile strânse în urma acţiunilor noastre sunt direcţionate deopotrivă către copii, tineri, adulţi şi vârstnicii din categorii sociale defavorizate.

Proiectul SocialXChange, derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, este gândit ca un intermediar între cei care doresc să facă acte caritabile şi cei care au nevoie de astfel de gesturi, magazinul caritabil simplifică procedura de donaţie a unor bunuri, dar şi condiţionează accesul persoanelor cu venituri modeste la aceste produse de efectuarea unor activităţi de muncă în folosul comunităţii. Proiectul a apărut ca urmare a  nevoii de a stimula, atât actele de caritate, cât şi sentimentul de responsabilitate în rândul asistaţilor social, dar şi din dorinţa promovării unor principii, precum respectul faţă de donator, protejarea demnităţii beneficiarului şi echitatea socială.

Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant” este un compartiment din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, care se adresează tuturor copiilor de pe raza sectorului, reprezentând locul unde aceştia îşi pot pune în practică abilităţile şi aptitudinile, exprimându-şi într-un mod creativ pasiunile şi talentele artistice, culturale, sportive, tehnico-ştiinţifice. Serviciile sunt gratuite.

Clădirea în care se desfăşoară cursurile are statutul de monument istoric şi a purtat în trecut denumirile de “Palatul Belvedere” şi  “Palatul Grant”.​

BluParty (/www.bluparty.ro) – de peste 11 ani aduce la petrecerile pentru pitici: programe unice pentru copii de toate vârstele, decor de baloane şi programe de animaţie cu cele mai celebre personaje interpretate de actori profesionişti.

Magazinul de jucării şi cadouri Boribon a fost creat în 2004 din pasiune pentru calitatea jocului – oferind o vastă gamă de jucării educative, confecţionate din materiale naturale, jucării de lemn, jucării ecologice, jucării Waldorf care stimulează imaginaţia, jocuri care să pună în valoare creativitatea sau alte resurse interioare.

Royal Catering este o firmă din Bucureşti ce oferă servicii premium de catering pentru evenimente private. Echipa Royal Catering oferă servicii integrate, o echipă de specialişti bucătari, cofetari şi nutriţionişti, iar spaţiile de pregătire a mâncării sunt utilate la standarde europene.

Pentru informaţii suplimentare, cât şi despre modalităţi de susţinere a acestei campanii, puteţi accesa pagina Facebook a Asociaţiei ”Aura Ion” – https://www.facebook.com/auraionofficial, unde puteţi urmări pas cu pas evoluţia proiectului.

P2


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑