Comunicate de presă Primaria Sectorului 6

Published on aprilie 11th, 2016 | by Primaria Sectorului 6

0

“Eu pot şi vreau să muncesc!” un îndemn la implicare adresat angajatorilor

“Eu pot şi vreau să muncesc!”- este titlul campaniei de sensibilizare şi implicare pe care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 o adresează firmelor private cu puncte de lucru în Regiunea Bucureşti – Ilfov.

Conştiente că eforturile de inserţie pe piaţa muncii a unor categorii sociale defavorizate precum romii, persoanele cu handicap, mamele singure cu mulţi copii sau persoanele ieşite din detenţie, se lovesc de bariere complexe, autorităţile Sectorului 6 au conceput un program concret şi integrat de ajutorare a acestor persoane aflate în risc de marginalizare.

“Măsurile vizează atât abilitarea şi pregătirea pentru piaţa muncii a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile, cât şi sensibilizarea potenţialilor angajatori cu privire la un segment al forţei de muncă disponibil, pe care au tendinţa de a-l ignora. Fără componenta de sensibilizare şi implicare a firmelor private, eforturile umane şi financiare de pregătire profesională a acestor persoane se vor lovi, ca şi până acum, de prejudecăţi care conduc la reticenţă şi discriminare”, a precizat Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6.

În acest sens, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 apelează la firmele care activează în Regiunea Bucureşti – Ilfov pentru a completa un scurt chestionar, cu rolul de sondare a direcţiilor şi oportunităţilor de integrare pe piaţa muncii a categoriilor sociale defavorizate.

Rezultatele acestui studiu vor servi la selectarea cursurilor de pregătire profesională destinate persoanelor defavorizate şi vor permite alcătuirea unui profil al serviciilor de consiliere vocaţională ce le vor fi acordate.

Cu un efort minim, fiecare angajator poate contribui la alcătuirea unui tablou cât mai real cu privire la şansa unui loc de muncă şi a unei vieţi decente pentru toţi semenii noştri.

Chestionarul adresat firmelor private din Regiunea Bucureşti – Ilfov poate fi accesat la adresa web https://docs.google.com/forms/d/1Z6N4z-rPP2ptDn33UNUxy4iH1nu7gv6d-A2f7G9dBMI/viewform sau accesând site-ul www.asistentasociala6.ro.


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑