Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 informează cetăţenii cu privire la unele modificări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei pentru sezonul rece 1 noiembrie 2011 – 31 martie 2012.
Formular:
- Cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei
Cererile împreună cu documentaţia aferentă se depun la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C. ) Sector 6, din str. Floare Roşie nr.7A, Sector 6 (zona Militari-Apusului), Telefon: 021.410.30.20/ int.319, e-mail: dgaspc6_sas@yahoo.com. Program de lucru: Luni, Marţi, Miercuri, Joi: 08.00 - 16.30 şi Vineri: 8.00 - 14.00.
Astfel, în conformitate cu OUG. 70/2011, la stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile nete realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de somaj, obligatii legale de întreţinere, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent şi alte creanţe legale, cu excepţia ajutorului social prevazut de Legea nr.416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, a burselor de studiu şi a burselor sociale, precum şi a sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului national de protecţie socială «Bani de liceu», cu modificările şi completările ulterioare.”
Ajutoarele de încălzire nu se acordă persoanelor singure/ familiilor care deţin cel puţin unul dintre bunurile prevăzute în Anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.70/2011, respectiv :
|
Terenuri |
Familii cu 1-3 persoane |
Familii cu peste 3 persoane |
|
1. Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă (teren intravilan), care depăşesc 1. 000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală |
||
|
2. Terenuri în zona colinară şi de şes |
||
|
- arabil şi fâneaţă |
2,00 ha |
3,00 ha |
|
- forestier |
2,00 ha |
3,00 ha |
|
- vii, livezi, grădini de legume şi flori |
1,00 ha |
1,50 ha |
|
3. Terenuri în zona montană |
||
|
- forestier |
2,00 ha |
3,00 ha |
|
- vii, livezi |
1,50 ha |
2,00 ha |
|
- păşuni şi fâneţe |
4,00 ha |
5,00 ha |
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale se acordă pe baza cererii titularului * şi declaraţiei pe propria răspundere, însoţită de ultima factură emisă de S.C. GDF SUEZ.
*“Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei este persoana care a completat cererea, iar beneficiarul este familia sau persoana singură, după caz. Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei este proprietarul locuinţei sau titularul contractului de închiriere al acesteia, ori alt membru de familie major şi legal împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 18 ani.”
Formularele sunt puse la dispoziţia titularilor de contract prin intermediul Serviciului Ajutor Social din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, situat în str. Floare Roşie nr. 7A.
Consumatorii individuali, depun individual sau prin asociaţiile de proprietari/chiriaşi, cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, la serviciul menţionat mai sus.
Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, se face începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective şi cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective şi se realizează prin dispoziţie a primarului, o singură dată, pentru tot sezonul rece 1 noiembrie 2011– 31 martie 2012, cu excepţia cazurilor în care intervin modificări în ceea ce priveşte componenţa familiei sau veniturile realizate, când se emite o nouă dispoziţie.
Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice primarului orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.
Comunicarea se va face prin depunerea unei noi cereri şi declaraţii pe proprie răspundere, în urma cărora primarul va emite noi dispoziţii.
Modificarea sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică se realizează începând cu luna următoare celei în care a intervenit modificarea/încetarea.
LIMITELE DE VENITURI ŞI CUANTUMUL AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU GAZE NATURALE
Pentru sezonul rece cuprins între 2011– 31 martie 2012, cuantumul lunar al ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, în funcţie de veniturile înregistrate pe membru de familie/persoană singură este:
|
Venit net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure |
Cuantum lei |
|
Până la 155 lei |
262 |
|
Între 155,1 lei si 210 lei |
162 |
|
Între 210,1 lei si 260 lei |
137 |
|
Între 260,1 lei si 310 lei |
112 |
|
Între 310,1 lei si 355 lei |
87 |
|
Între 355,1 lei si 425 lei |
62 |
|
Între 425,1 lei si 480 lei |
44 |
|
Între 480,1 lei si 540 lei |
31 |
|
Între 540,1 lei si 615 lei |
19 |
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică se acordă pe baza cererii titularului * şi declaraţiei pe propria răspundere.
*“Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei este persoana care a completat cererea, iar beneficiarul este familia sau persoana singură, după caz. Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei este proprietarul locuinţei sau titularul contractului de închiriere al acesteia, ori alt membru de familie major şi legal împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 18 ani.”
Formularele conţinând cererile şi declaraţile pe proprie răspundere sunt transmise de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 furnizorului de energie termică (R.A.D.E.T.).
Furnizorul de energie termică (R.A.D.E.T.) transmite formularele titularilor de contract, şi anume consumatorilor individuali şi asociaţiilor de proprietari/chiriaşi.
Consumatorii individuali şi/sau asociaţiile de proprietari/chiriaşi, depun cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere la sediul R.A.D.E.T. Sector 6, situat în Bd.Timişoara nr. 15, sector 6, care le transmite spre centralizare Direcţiei Generale de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Sector 6.
Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, se face începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective şi cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective şi se realizează prin dispoziţie a primarului, o singură dată, pentru tot sezonul rece 1 noiembrie 2011– 31 martie 2012, cu excepţia cazurilor în care intervin modificări în ceea ce priveşte componenţa familiei sau veniturile realizate, când se emite o nouă dispoziţie.
Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice primarului orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.
Comunicarea se va face prin depunerea unei noi cereri şi declaraţii pe proprie răspundere, în urma cărora primarul va emite noi dispoziţii.
Modificarea sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică se realizează începând cu luna următoare celei în care a intervenit modificarea/încetarea.
LIMITELE DE VENITURI ŞI CUANTUMURILE AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI CU ENERGIE TERMICĂ
Pentru sezonul rece, cuprins între 1 noiembrie 2010– 31 martie 2011 compensările procentuale în funcţie de veniturile înregistrate pe membru de familie/persoană singură sunt:
|
Venit net mediu lunar pe membru de familie |
Compensare |
|
Până la 155 lei |
90% |
|
Între 155,1 lei si 210 lei |
80% |
|
Între 210,1 lei si 260 lei |
70% |
|
Între 260,1 lei si 310 lei |
60% |
|
Între 310,1 lei si 355 lei |
50% |
|
Între 355,1 lei si 425 lei |
40% |
|
Între 425,1 lei si 480 lei |
30% |
|
Între 480,1 lei si 540 lei |
20% |
|
Între 540,1 lei si 615 lei |
10% |
|
Între 615,1 lei şi 786 lei |
5% |
Persoanele singure beneficiază de o majorare de 10%, care se adaugă la procentul pentru familie afişat.
Pentru persoanele singure ale căror venituri se situează între 786,1 lei şi 1082 lei compensarea procentuală este de 10%.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi sau petrolieri, pentru familiile şi persoanele singure, altele decât cele beneficiare ale ajutorului social stabilit în condiţiile Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă pe baza cererii şi declaraţiei pe propria răspundere.
Formularele conţinând cererile şi declaraţiile pe propria răspundere sunt puse la dispoziţia solicitanţilor de către Serviciul Ajutor Social din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.
Titularii ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi sau petrolieri, depun individual cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, la serviciul menţionat mai sus.
Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi sau petrolieri, se face începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective şi cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective şi se realizează prin dispoziţie a primarului, o singură dată, pentru tot sezonul rece 1 noiembrie 2011– 31 martie 2012, cu excepţia cazurilor în care intervin modificări în ceea ce priveste componenţa familiei sau veniturile realizate, când se emite o nouă dispoziţie.
Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice primarului orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.
Comunicarea se va face prin depunerea unei noi cereri şi declaraţii pe proprie răspundere, în urma cărora primarul va emite noi dispoziţii.
Modificarea sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică se realizează începând cu luna următoare celei în care a intervenit modificarea/încetarea.
Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi sau petrolieri
Pentru sezonul rece cuprins între 1 noiembrie 2011– 31 martie 2012, cuantumul lunar al ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi sau petrolieri, în funcţie de veniturile înregistrate pe membru de familie/persoană singură este:
|
Venit net mediu lunar pe membru de familie |
Suma acordată lunar |
|
Până la 155 lei |
54 lei |
|
Între 155,1 lei si 210 lei |
48 lei |
|
Între 210,1 lei si 260 lei |
44 lei |
|
Între 260,1 lei si 310 lei |
39 lei |
|
Între 310,1 lei si 355 lei |
34 lei |
|
Între 355,1 lei si 425 lei |
30 lei |
|
Între 425,1 lei si 480 lei |
26 lei |
|
Între 480,1 lei si 540 lei |
20 lei |
|
Între 540,1 lei si 615 lei |
16 lei |
Pentru familiile şi persoanele singure, beneficiare ale ajutorului social prevazut de Legea nr.416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, ajutorul pentru combustibili solizi sau petrolieri este de 58 lei.
Conform OUG nr.70/2011, în vederea verificarii datelor înscrise în cererea şi declaraţia pe proprie răspundere, se vor efectua anchete sociale la domiciliu, pentru cel puţin 60% dintre titularii acestor ajutoare.
Mai multe informaţii cu privire la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, procedura de acordare, documente necesare, cuantumuri se găsesc la www.asistentasociala6.ro