Comunicate de presă

Published on august 2nd, 2016 | by Primaria Sectorului 6

0

Intervenţii ale poliţiştilor locali Sector 6 pentru păstrarea unui climat de linişte şi siguranţă publică

  • Bătaie între doi bărbaţi, încheiată cu încătuşare

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii locali aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Bd. Constructorilor au observat o altercaţie între doi bărbaţi.

Întrucât cei doi se agresau fizic, poliţiştii locali au intervenit între aceştia pentru a aplana conflictul, însă unul a devenit şi mai violent, fapt care a condus la luarea măsurii de încătuşare.

În urma verificărilor, agenţii locali au stabilit că cei doi sunt M.I. şi D.I., în vârstă de 60,  respectiv 26 de ani, cu domiciliul pe raza Municipiului Bucureşti.

Cei doi au fost au fost sancţionaţi conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

  • Portofel furat de trei copii, în Piaţa Crângaşi

Tot săptămâna trecută, poliţiştii locali aflaţi în patrulare în zona Pieţei Crângaşi au fost alertaţi de către o persoană de sex feminin asupra faptului că trei copii au sustras portofelul unei persoane şi l-au aruncat într-un tomberon de deşeuri.

Pe baza semnalmentelor comunicate de doamna respectivă, poliţiştii locali au reuşit prinderea copiilor.

Din verificările agenţilor locali s-a stabilit că cei trei sunt minori, cu vârste cuprinse între 12 – 13 ani, cu domiciliul pe raza Municipiului Bucureşti. Ulterior, la secţia de poliţie s-au prezentat părinţii copiilor, aceştia fiind sancţionaţi de poliţiştii locali conform Legii 61/1991, art.2, pct.33.


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑

Sari la bara de unelte