Să ai grijă de un copil atunci când părinţii sunt la serviciu a devenit în ultimul timp o meserie tot mai solicitată.

Să faci asta în mod competent şi responsabil, după ce ai urmat un curs autorizat, reprezintă o dublă şansă, atât pentru tine, cât şi pentru cei care au nevoie de serviciile tale.

„Şansa” se numeşte proiectul derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, prin intermediul căruia femeile defavorizate din comunitate au posibilitatea de a deveni „mămici profesioniste” pentru micuţii lipsiţi de supraveghere pe timpul zilei.

Ajuns aproape de final, primul din seria de cursuri ce vor fi organizate periodic a reunit 20 de femei din sector aflate în căutarea unui loc de muncă.

Timp de trei luni, cele 20 de viitoare baby-sitter au fost instruite de persoane calificate, reuşind să deprindă treptat tainele acestei meserii frumoase şi dificile.

Un dublu beneficiu pentru comunitatea Sectorului 6 cele 20 de doamne calificate primesc şansa unui loc de muncă şi dăruiesc, la rândul lor, liniştea în timpul orelor de serviciu pentru alţi 20 de părinţi ai căror copii se află pe mâini bune.