Comunicate de presă

Published on septembrie 1st, 2016 | by Primaria Sectorului 6

0

Maşini ridicate de pe domeniul public al Sectorului 6

Din dispoziţia primarului Gabriel Mutu, în dimineaţa acestei zile, Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6, prin Direcţiile Ordine Publică şi Protecţia Mediului, împreună cu reprezentanţi ai Brigăzii de Poliţie Rutieră şi ai Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltării Urbane Sector 6, au ridicat de pe domeniul public trei autovehicule abandonate.

Acţiunea face parte din programul de gestionare a maşinilor abandonate sau fără stăpân (fără numere de înmatriculare) care ocupă inutil spaţiile publice din sector şi care, de această dată, fuseseră transformate în „locuinţe” pentru persoane fără adăpost. Maşinile au fost ridicate de pe str. Drumul Taberei şi din zona Valea Argeşului.

Activitatea de ridicare a maşinilor „uitate” de proprietari pe domeniul public se derulează conform Legii nr. 421/27.06.2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrative-teritoriale. Acţiunile de acest gen vor continua şi în perioada care urmează, pentru a elibera cât mai multe locuri de parcare pe domeniul public al Sectorului 6.

Tags: , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑