Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, organizează în zilele de 25 și 26 august 2018 în Parcul Crângași evenimentul Music in the Park. Cea de-a doua ediție a evenimentului va reuni pe scenă artiști precum Carla’s Dreams, Smiley, Cabron, Skizzo Skillz, Gojira & Planet H și Ioana Ignat.

Astfel, sâmbătă și duminică, toți membrii comunității sunt invitați la un eveniment ce reunește o serie de concerte. Participanții se pot, astfel, bucura de un weekend plin de soare și muzică, în Parcul Crângași din Sectorul 6.

Intrarea este liberă.

 Programul detaliat al evenimentului este următorul:

 Sâmbătă, 25 august, de la orele 19.00, prezentator: Diana Munteanu

  • Cabron
  • Ioana Ignat
  • Smiley

Duminică,  26 august, de la orele 19.00, prezentator: Cosmin Seleși

  • Gojira & Planet H
  • Skizzo Skillz
  • Carla’s Dreams

Pentru asigurarea bunei desfășurări a evenimentului, polițiștii locali ai Sectorului 6 vor lua măsuri specifice de siguranţă publică în zonele adiacente Parcului Crângași faţă de persoanele care, prin comportament sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de ordine publică.