Comunicate de presă festivalul-seniorilor-1

Published on octombrie 3rd, 2016 | by Primaria Sectorului 6

0

O săptămână dedicată persoanelor de vârsta a treia din Sectorul 6

În urmă cu 25 de ani, în luna februarie, Organizaţia Naţiunilor Unite declara data de 1 octombrie ca Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, un gest menit să sublinieze atenţia de care ar trebui să se bucure această categorie socială aparte.

Acesta este motivul pentru care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 dedică prima săptămână a lunii octombrie tuturor bătrânilor din comunitate.

Reunite sub titlul generic de ”Festivalul Seniorilor”, manifestările organizate cu acest prilej au rol de sensibilizare a opiniei publice şi antrenare a vârstnicilor în activităţi culturale, sportive şi de divertisment care să ridice barierele prejudecăţilor şi să favorizeze adoptarea unui stil de viaţă activ pentru seniorii sectorului 6.

În incinta Complexului de Servicii Sociale ”Floare Roşie”, acolo unde sunt îngrijiţi 100 de bătrâni lipsiţi de mijloace materiale şi de suport familial, fiecare zi a festivalului a primit o tematică aparte. Bătrânii rezidenţi vor avea ocazia de a celebra ”Ziua muzicii”, ”Ziua mişcării” sau ”Ziua porţilor deschise”, aceasta din urmă fiind şi o invitaţie adresată tuturor de a trece pragul căminului şi de a intra în atmosfera unei zile obişnuite din viaţa vârstnicilor găzduiţi aici. La evenimente sunt aşteptaţi şi rezidenţii Centrului pentru Persoane Vârstnice ”Sf. Mucenic Fanurie”.

În cadrul aceluiaşi festival, cele şase cluburi ale seniorilor din Sectorul 6 au pregătit momente artistice, ateliere de poezie, piese de teatru, recitări de epigrame sau competiţii şahiste. Orice persoană din comunitate este aşteptată cu braţele deschise la aceste evenimente dedicate implicării şi bucuriei de a trăi la orice vârstă.

 În data de 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluţia 46/91 cu titlul “Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑