Comunicate de presă

Published on septembrie 15th, 2016 | by Primaria Sectorului 6

0

Poliţiştii locali Sector 6 au depistat două persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, însoţite de un minor de trei ani

La începutul acestei săptămâni, poliţiştii locali care se aflau în patrulare în zona Calea Crângaşi, în jurul orelor 19.30, au depistat două persoane care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, tulburând liniştea şi ordinea publică prin comportamentul lor.  Acestea erau însoţite şi de un minor în vârstă de aproximativ trei ani despre care au declarat că nu este înregistrat cu certificat de naştere.

Întrucât din verificările poliţiştilor nu s-a putut stabili identitatea celor două persoane, acestea au fost predate, în baza unui proces verbal, agenţilor din cadrul Secţiei 20 Poliţie pentru verificări suplimentare.

Minorul a fost preluat de un reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi cazat în Centrul de Primire şi Evaluare în Regim de Urgenţă “Arlechino”. 

Poliţiştii locali Sector 6 vor intensifica patrulările pe itinerariile prestabilite pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice a locuitorilor Sectorului 6.


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑

Sari la bara de unelte