Comunicate de presă img_7039

Published on ianuarie 10th, 2017 | by Primaria Sectorului 6

0

Primăria Sectorului 6 este pregătită pentru noul val de ninsoare şi ger

Astăzi, 10 ianuarie 2017, începând cu orele 10:30, primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a convocat la sediul instituţiei Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 6. Alături de edil s-au aflat atât directori din Primărie, cât şi reprezentanţi ai serviciilor subordonate Consiliului Local Sector 6, ai societăţii autorizate pentru deszăpezirea sectorului – Urban SA, ai pieţelor aflate în administrare privată, ai regiilor RADET şi Apa Nova, ai Poliţiei Naţionale şi ai Crucii Roşii.

Astfel, ţinând cont de avertizările lansate de meteorologi, potrivit cărora în Capitală va ninge viscolit din nou, iar temperaturile rămân scăzute, primarul Gabriel Mutu a dispus ca operatorii de deszăpezire autorizaţi să îşi refacă stocurile de material antiderapant şi soluţie ecologică anti-îngheţ. Totodată, personalul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 şi al SC Urban SA va fi prezent la datorie în procent de 100%. Lucrătorii care se află pe teren în aceste zile au primit de la autorităţi echipament de protecţie pentru ger şi vor primi în continuare ceai cald, atât ziua, cât şi noaptea.

Primarul Gabriel Mutu a reamintit că prioritatea zero de intervenţie se referă la bulevarde, străzi principale, spitale, şcoli, secţii de poliţie, instituţii publice şi treceri de pietoni.

În plus, în vederea asigurării intervenţiei prompte a operatorilor pentru deszăpezirea arterelor de circulaţie, edilul a lansat un apel către deţinătorii autoturismelor să îşi poziţioneze maşinile astfel încât să fie permis accesul utilajelor de deszăpezire, pluguit, încărcat şi transport zăpadă.

În ultimele zile, din dispoziţia primarului Gabriel Mutu, Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 a desfăşurat o amplă acţiune de informare a asociaţiilor de proprietari şi a agenţilor economici pentru a preveni producerea de accidente din cauza zăpezii necurăţate sau prin desprinderea ţurţurilor de pe acoperişurile imobilelor. Astfel, au fost înmânate înştiinţări privind obligativitatea de a îndepărta zăpada şi gheaţa din faţa punctelor de lucru reprezentanţilor unui număr de 360 de societăţi comerciale. Înştiinţări similare au primit şi 430 de preşedinţi de asociaţii de proprietari/locatari, referitor la curăţarea zăpezii depuse şi a gheţii de pe trotuarele din faţa blocurilor. Primarul Gabriel Mutu anunţă că vor fi efectuate în mod continuu controale pe teren şi, dacă vor fi constatate nerespectări ale acestor prevederi, vor fi aplicate amenzi contravenţionale.

img_7039 img_7045 img_7049 img_7057

Tags: , , , , , , , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑