Primăria Sectorului 6, prin Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, a oferit sprijin cetățenilor care folosesc combustibil lemnos pentru încălzirea locuințelor în sezonul rece.

Materialul lemnos, acordat gratuit, este rezultat în urma lucrărilor de toaletare/defrișare arbori de pe raza sectorului, conform avizelor emise de Primăria Municipiului București – Direcția de Mediu, la cererea asociațiilor de proprietari și în conformitate cu Legea nr. 24/2007 și HCGMB nr. 304/2009 privind normele de protecție a spațiilor verzi a Municipiului București.

“Toate activitățile sunt organizate în beneficiul cetățenilor: copacii îmbătrâniți care, în condiții meteorologice extreme, pot deveni un pericol, sunt toaletați ori defrișați, iar lemnul rezultat este oferit celor care au nevoie de sprijinul nostru în sezonul rece”, a declarat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu.

În acest an, Serviciul Defrișări – Spații Verzi din cadrul Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 a primit 80 de cereri pentru lemne de foc din partea locuitorilor sectorului. Până în acest moment, 70 dintre acestea au fost deja soluționate, restul urmând a fi onorate în perioada următoare, în funcție de capacitatea de producție de circa 350 m steri pe an (5 m steri pentru fiecare cerere). Cererile sunt soluționate în ordinea înregistrării la Secretariatul General.