Transformăm zona serelor exotice din Drumul Taberei într-un punct de atracție turistică
Serele exotice unice de la noi, din 6, sunt un punct de referință pentru București! Aici avem grijă de 4.000 de plante, din peste 300 de specii, pe care, în mod natural, le-am admira doar în zonele deșertice, subtropicale, mediteraneene și ecuatoriale.
Este un loc unic din România pe care mulți deja l-ați vizitat. Și vrem să-l ducem la un alt nivel, pentru a-l transforma într-o destinație turistică ca-n afară!
La inițiativa primarului Ciprian Ciucu, astăzi au fost votate de consilierii locali studiul de fezabilitate, devizul general şi indicatorii tehnico-economici.
Astfel:
- Pavilionul de șah de lângă serele din Parcul Drumul Taberei se schimbă complet. Va fi un spațiu modern, luminos și gândit special pentru conferințe, expoziții, reprezentații de teatru și ateliere.
- Amenajăm o cafenea, un magazin de suveniruri, un spațiu de expoziții, o terasă acoperită și una exterioară.
- Serele se vor conecta cu acest spațiu printr-o alee modulară, iar zona verde dintre sere și pavilion va fi complet refăcută.
- Întreg spațiul va fi accesibilizat persoanelor cu dizabilități.
În 6 luni va fi gata!
Randări 3 D ce vor deveni realitate