La doar câteva săptămâni de la vizita Ministrului Agriculturii, Petre Daea, la Complexul pentru Persoane Vârstnice “Floare Roșie”, primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, s-a ținut de cuvântul dat atunci.

Astfel, astăzi, 22 decembrie 2017, edilul Gabriel Mutu și-a asumat rolul de ajutor al lui Moș Crăciun, dăruind 130 de perechi de ciorapi din lână românească persoanelor aflate în îngrijirea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Beneficiari sunt vârstnicii găzduiți în Centrele pentru bătrâni “Floare Roșie” și “Fanurie”, din comunitate, dar și  rezidenții Complexului de Reabilitare și Recuperare Neuropsihică Uverturii.

Achiziția, din contribuție personală, a celor 130 de perechi de ciorapi confecționați manual într-un atelier din zona Sibiului este modul concret în care primarul Gabriel Mutu sprijină persoanele defavorizate din comunitate, dar și industria și valorile tradiționale românești.

Reamintim că, în urmă cu aproximativ o lună, când Ministrul Agriculturii a vizitat Complexul pentru Persoane Vârstnice “Floare Roșie” și a dăruit persoanelor vârstnice plăpumi confecționate din lână românească, primarul Sectorului 6 și-a declarat sprijinul pentru produsele autohtone și a promis că va face acest gest.

“Revin astăzi cu bucurie la oamenii dragi din centrele noastre, din Sectorul 6, pentru a mă ține de promisiune și a le oferi în dar un produs autohton. Zâmbetele de pe chipurile seniorilor sunt cele mai frumoase recompense”, a declarat Gabriel Mutu.