Comunicate de presă Diploma Liga Habitat

Published on decembrie 15th, 2015 | by Primaria Sectorului 6

0

Primarul Rareş Mănescu mulţumeşte pentru sprijinul acordat autorităţii publice locale de Liga Naţională a asociaţiilor de proprietari Habitat

Primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, a mulţumit ieri reprezentanţilor Ligii Habitat pentru buna colaborare cu administraţia publică a Sectorului 6.

„De-a lungul ultimilor ani, Primăria Sectorului 6 şi organizaţia pe care o reprezentaţi au colaborat cu rezultate remarcabile pentru formarea profesională a aproape 300 de persoane participante la cursuri de perfecţionare pentru administratorii de imobile”, a spus Primarul Rareş Mănescu.

În toamna acestui an, Primăria Sectorului 6 a fost gazda unor consultări pe marginea proiectului de lege pentru modificarea Legii 230/2007 a asociaţiilor de proprietari. La consultările publice au participat peste 400 de persoane, preşedinţi, administratori şi cenzori ai asociaţiilor de proprietari din Cartierele Crângaşi, Militari şi Drumul Taberei.

În Sectorul 6 sunt înregistrate peste 2100 de asociaţii de proprietari. Pentru informarea lor corectă, am organizat întâlniri în care au fost dezbătute cele mai recente modificări şi iniţiative legislative. Sunt convins că vom colabora şi în viitor cu rezultate la fel de bune şi sunt onorat să vă fiu partener întru buna funcţionare a asociaţiilor de proprietari din Sectorul 6 al Capitalei”, a afirmat Primarul Rareş Mănescu.

Liga Naţională a asociaţiilor de proprietari Habitat este o organizaţie non-guvernamentală cu o experienţă de 25 de ani în consilierea şi susţinerea asociaţiilor de proprietari din România. Reprezentanţii Ligii i-au acordat Primarului Sectorului 6, Rareş Mănescu, o diplomă pentru sprijinirea activităţilor asociaţiei şi pentru interesul acordat problemelor cu care se confruntă reprezentanţii asociaţiilor de proprietari.

Din Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat fac parte peste 15.000 de asociatii de proprietari din 31 de judeţe. 47 de organizaţii neguvernamentale (asociaţii, fundaţii, federaţii, uniuni) reprezintă proprietarii şi asociaţiile de proprietari în cadrul Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat.

Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat reprezintă asociaţiile de proprietari în Comitetul Naţional Român al Comitetului Mondial al Energiei, Asociaţia Energeticienilor din Romania (IRE) şi în Consiliul Consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).

Tags: , , , , , , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑