Încă de la primele ore ale dimineții de astăzi, 3 ianuarie 2019, contibuabilii Sectorului 6 s-au prezentat la ghișeele Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 6 (DGITL) pentru a-și achita obligațiile fiscale pe anul curent. Reprezentanții centrului din Șoseaua Virtuții, cel mai aglomerat, le-au servit ceai cald celor care s-au așezat la rând și i-au direcționat și către celelalte centre din sector.

Amintim că taxele pot fi achitate online pe www.ghiseul.ro, prin infochioșcurile amplasate în marile centre comerciale din sector sau la sediile centrelor din: Bd. Drumul Taberei nr. 18 (Orizont), Șos. Virtuții nr. 1-3, Calea Giulești nr. 125, Bd. Drumul Taberei nr. 40 (lângă Piața Sergiu Celibidache).

În perioada următoare, dată fiind recuperarea zilelor libere acordate pe 24 și 31 decembrie 2018, funcționarii centrelor vor avea un program de lucru prelungit. La Centrul nr. 5, situat pe Drumul Taberei nr. 40, programul este de luni până joi, între orele 07:00 – 21:00, vineri, între 07:00 și 19:00, iar sâmbăta, între 09:00 – 14:00.

Precizăm că până la data de 31.03.2019, se acordă persoanelor fizice bonificaţia de 10% pentru achitarea integrală a impozitelor pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport.