Comunicate de presă SocialxChange

Published on ianuarie 13th, 2016 | by Primaria Sectorului 6

0

Proiectul SocialXChange schimbă vieţi în Sectorul 6

Persoanele nevoiaşe din Sectorul 6 au şansa prin intermediul proiectului SocialXChange să-şi schimbe viaţa!

Situat în Calea Crângaşi nr.3, magazinul SocialXChange funcţionează de aproape un an, iar până în prezent 102 persoane i-au trecut pragul pentru a presta diferite activităţi în folosul comunităţii (săpat, greblat, curăţat zăpada, încărcat/descărcat marfă, igienizare suprafeţe, etichetare şi aranjare produse pe rafturi, lucru în seră, întreţinere construcţii etc.). De asemenea, conceptul SocialXChange încurajează responsabilitatea socială şi este alături de fiecare membru al comunităţii care a decis să acţioneze pentru viitorul lui şi al familiei sale. În acest sens este remarcabil faptul că doi dintre beneficiarii noştri au reuşit să-şi găsească un loc de muncă stabil.

„Donaţiile persoanelor fizice, dar şi ale companiilor care au înţeles conceptul  SocialXChange şi doresc să suţină coeziunea socială, întâlnesc nevoia punctuală a semenilor noştri care se află la un moment dat într-un impas financiar, dar sunt dispuşi să lucreze pentru a-l depăşi prin muncă. Beneficiarii noştri vor să-şi îmbunătăţească viaţa pe cont propriu, iar în urma muncii prestate pleacă spre casă cu alimente sau alte produse de care au nevoie în momentul respectiv”, a declarat Rareş Mănescu, Primarul Sectorului 6 .

Donatorii au parte de diferite servicii pe care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 le poate pune la dispoziţia doritorilor (animaţie petreceri pentru copii, spaţiu conferinţe, ore tenis, cursuri pentru copii, salinoterapie, terapie florală, etc).

Pe parcursul anului trecut, în topul produselor care au avut cea mai mare căutare în rândul celor care au prestat diferite activităţi se află conservele (1932 buc), ulei (1476 litri), dulciuri (1471 kg), zahăr (1215 kg) şi făină (833 kg). De asemenea, prin intermediul magazinului SocialXChange, 100 de kg de detergent şi 60 de kg de lapte praf au fost donate bebenficiarilor.

Cu această ocazie, informăm persoanele fizice, companiile, supermarketurile care doresc să susţină proiectul SocialXChange, că donaţiile de care beneficiarii au nevoie sunt: alimente neperisabile şi în termen de valabilitate, rechizite, produse igienico-sanitare sau jucării şi alte accesorii pentru copii.

Pentru mai multe informaţii puteţi să ne contactaţi la tel.0723.600.885 sau ne puteţi scrie la [email protected] sau http://www.socialxchange.ro.

SocialXChange

SocialXChange

SocialXChange

Tags: , , , , , ,


About the Author



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Top ↑