Ieri, 05 octombrie 2017, în săptămâna dedicată seniorilor, a avut loc Masa Rotundă “Provocări în interacțiunea cu persoanele vârstnice”, eveniment la care s-au întâlnit specialiști care se ocupă de îmbunătățirea calității vieții bătrânilor.

Tematica principală a discuțiilor s-a axat pe terapiile folosite în cadrul centrelor, asociațiilor și fundațiilor care îngrijesc persoanele în vârstă și importanța abordării individualizate.

“În centru, terapia se realizează în mod personalizat. Oamenii sunt diferiți, deci fiecare vârstnic este abordat diferit. De exemplu, o doamnă de aproape 70 de ani a devenit mult mai comunicativă din  momentul în care am început să îi recităm poezii, versurile îi aminteau de tinerețe, și-a redescoperit, astfel, pasiunea de mult pierdută, a declarat Daniela Dumitrescu, psiholog în cadrul Centrului pentru Persoane Vârstnice Floare Roșie Sector 6.

Schimbul de experiență a durat 3 ore, timp în care participanții au avut parte de un tur al Centrului pentru Persoane Vârstnice “Floare Roșie” și de o vizită la salină.

La final, cuvintele de laudă nu au contenit, cei prezenți declarându-se extrem de încântați de faptul că au avut șansa de a asculta și alte experiențe, iar acolo unde poate nu mai găseau soluții, acum pot încerca ceva nou.

Le mulțumim pentru participare și, mai ales, pentu pasiunea cu care își exercită meseria!