Sectorul 6 este cel mai nou sector al Capitalei, iar cartierele sale au fost, până în anii 1950-1960, comune limitrofe orașului. După ce Militari, Drumul Taberei sau Crângași au fost alipite Bucureștiului, vechile case și gospodării au fost dărâmate pentru a face loc construcților gigant și blocurilor cu zece etaje.
Printre ele au mai rămas însă câteva dintre clădirile și locurile vechi. Iată cinci locuri superbe pe care trebuie să le vizitezi în Sectorul 6.
Grădina Botanică
Grădina Botanică ”Dimitrie Brândză” este o oază de verdeață în mijlocul orașului, pe care orice iubitor de frumos trebuie să o viziteze măcar o dată. Dar ea nu s-a aflat mereu în locul în care este acum. Înființată în 1860, de Carol Davila, ea a aparținut inițial de Facultatea de Medicină și Farmacie și se afla pe un teren restrâns de 7 hectare, în apropiere de Facultatea de Medicină și Farmacie. Din 1866, la conducerea ei a venit Dimitrie Grecescu, care a contribuit substanțial la îmbogățirea colecțiilor, dar și la îmbunătățirea relațiilor de schimb cu alte grădini botanice din Europa. În plus, sub conducerea sa, a fost publicat primul catalog cu plante existente în sectoarele în aer liber și în serele grădinii.
În 1874, Grădina a fost mutată pe terenurile palatului Vasile Șuțu, din fața Universității din București. Tot atunci, la conducerea ei a venit Dimitrie Brândză, care a făcut tot posibilul pentru a o reloca pe un teren adecvat. După zece ani, în 1884, a reușit, iar Grădina Botanică a fost mutată în locul unde se află acum. Tot atunci, profesorul Brândză a obținut și fondurile necesare pentru a construi primele sere, pe modelul celor din Grădina Botanică din Liège, dar și a Institutului Botanic, unde s-a aflat, până la bombardamentele din 1944, Muzeul Botanic.
Grădina a avut de suferit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când bombardamentele au afectat serios clădirile din incinta sa, dar și colecțiile de plante și spațiile exterioare.
Din 1954, în incinta Grădinii au fost construite un nou complex de sere de producție, dar și un nou Institut Botanic, în care funcţionează în prezent disciplinele Botanice, Microbiologia şi Genetica, precum şi Herbarul General (secţia de plante superioare). Între 1973 și 1976, au fost construite noi sere de expoziție, cu o suprafață de peste 2.500 mp, iar în 1978, a fost inaugurat noul Muzeu Botanic.
În anul 1994, Grădina Botanică a primit numele profesorului Dimitrie Brândză, iar în ultimii ani au fost dezvoltate noi sectoare: Grădina Bunicii – o grădină tradiţională ţărănească, Grădina copiilor, Grădina cu cărţi.
Colecţiile de plante vii ale Grădinii Botanice numără circa 3.000 de specii și subspecii, în timp ce Herbarul General adăposteşte peste 300.000 de specimene.
În Muzeul Botanic sunt găzduite diverse colecţii: peste 1.500 de acuarele reprezentând plante spontane şi cultivate în România, produse vegetale şi obiecte realizate din plante, colecţii de seminţe şi fructe, colecţii de ciuperci, exponate cu valoare istorică, diorame.
Conacul Golescu Grant
Conacul Golescu Grant, folosit acum ca sediu al Centrului de recreere și dezvoltare personală „Conacul Golescu Grant”, sub tutela Primăriei Sectorului 6, are o istorie bogată și este considerat cea mai veche clădire locuită permanent din București.
Casa, care este în Patrimoniul Național al României și care este cunoscută și drept Conacul Belvedere, a aparținut cărturarului Dinicu Golescu. El a construit-o între anii 1812-1815, pe moșia sa de pe malul râului Dâmbovița, din zona Regie. Se spune că pe terenul unde a fost ridicat conacul se aflau resturi din zidurile unei case vechi de la 1600, care ar fi aparținut chiar Doamnei Stanca, soția domnitorului Mihai Viteazul. O parte din aceste ziduri au fost incluse în noua clădire.
În 1850, conacul este primit, ca zestre, de către Effingham Grant, un inginer scoțian, când se căsătorește cu nepoata lui Dinicu Golescu, Zoe Racoviță. Între 1865 și 1870, el în reface complet și îl aduce la o formă apropiată de cea din prezent.
Conacul este cunoscut și pentru galeria sa subterană, pentru pivnițele ornate cu faianță italienească și pentru tunelele de refugiu. Se spune că unul dintre ele îl lega de mânăstirea Chiajna, iar altul de Palatul Cotroceni și că ar fi fost chiar folosite de Tudor Vladimirescu, în timpul Revoluției de la 1821. Singurule tunele de refugiu care au fost clasate drept monumente istorice, ele s-au prăbușit însă în urma cutremurelor din 1940 și 1977 și a bombardamentelor din 1944. Acum mai sunt vizibile doar gurile de intrare și segmente din galerii.
Biserica Sfântul Gheorghe Plevna
Biserica Sfântul Gheorghe Plevna a fost ridicată 1906-1908 pe locul unei biserici din lemn. Despre primul lăcaș de cult se știe că a fost ctitorit de frații Vasile și Chiriac, farmazoni (francmasoni), în anul 1836 pe terenul mănăstirii “Sfântul Sava”, servind drept biserică a cimitirului. Ea era denumită Malmaison, după cazarma care se afla vis-a-vis de ea, dar și a străzii, care în prezent poartă numele Mircea Vulcănescu.
Actuala biserică a fost ridicată cu sprijinul enoriașilor, iar ctitori principali au fost Elisabeta și Petrache Nichifor, care au adus o contribuție subsanțială, în memoria fiicei lor, Marioara, moartă în 1902, la doar 20 de ani. Lăcaşul a fost sfinţit în anul 1909.
Construcția a avut nevoie de reparații substanțiale de-a lungul vremii: cutremurele din 1940 și 1977 au produs daune serioase, iar bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial au deteiorat acoperișul. Biserica a fost repictată de Nicolae Stoica, între 1954 și 1963.
În curtea bisericii, se află mormântul celor 50 de militari pompieri morți în luptele cu turcii, din 13 septembrie 1848, de pe Dealul Spirei. În memoria lor, aici a fost ridicat un monument din marmură, în 1998.
Mănăstirea Chiajna
Mânăstirea Chiajna, aflată la ieșirea din cartierul Giulești, este un loc plin de legende și care fascinează locuitorii din zonă și nu doar. Construcția mânăstirii a început pe vremea domniei lui Alexandru Vodă Ipsilanti și a fost finalizată în timpul fanariotului Nicolae Mavrogheni, între 1780 și 1790.
Cu o arhitectură unică, care îmbină stilul post brâncoveneasc cu cel neoclasic, mânăstirea era una dintre cele mai mari lăcașuri ale vremii, cu dimensiunile de 43 m lungime, 17 m înălțime și ziduri foarte groase, ca de fortăreață, de 1-2m.
Chiar faptul că a fost construită asemeni unei fortărețe, foarte solidă, se pare că i-a adus sfârșitul. În timpul unei invazii otomane, aceștia ar fi confundat mănăstirea cu o cetate, pe care au bombardat-o, înainte să fi fost sfințită.
Alte surse spun însă că mănăstirea a funcționat o perioadă, până prin 1792, când a fost părăsită din cauza ciumei și că însuși mitropolitul Țării Românești din acea vreme a murit în interiorul biseiricii, din cauza bolii.
Ea a rezistat bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar curtermurul din 1977 a afectat-o: atunci s-au prăbușit turla și o parte din zidurile mânăstirii. Din anul 2004, ruinele Mânăstirii Chiajna figurează pe lista monumentelor istorice din municipiul București.
În anul 2012, lângă mănăstire, s-a construit o biserică din lemn, în stil maramureșean, în care se află moaștele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și ale Sfântului Efrem cel Nou.
Muzeul Cotroceni
Nicio listă cu cele mai frumoase locuri, fie că nu sunt ele din Sector sau întreg Bucureștiul, nu este complete fără Muzeul Cotroceni. Înființat în anul 1991, el se află în Palatul Cotroceni, monument istoric reprezentativ pentru arhitectura românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Cotroceni datează de pe vremea voievodului Şerban Cantacuzino (1678-1688). Între 26 mai 1679 şi 24 august 1682 – date aflate în inscripţia de pe ancadramnetul uşii bisericii şi în aceea aflată lângă fresca ctitorilor – au fost ridicate biserica, chiliile călugărilor, palatul domnesc, casele egumeneşti, ansamblul acestor construcţii formând Mănăstirea Cotroceni.
De-a lungul anilor, Palatul Cotroceni a fost reședința domnitorilor români, printre care Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza și Carol I. Ultimul dintre ei a fost și cel care a cerut ca, în anul 1893, pe locul fostului palat domnesc – dezafectat în mare parte, să se contruiască un nou palat, pentru principele Ferdinand și soția sa, principesa Maria.
Saloanele, dormitoarele, sufrageriile, biblioteca, dar și alte încăperi ale palatului, care pot fi vizitate azi în cadrul Muzeului Cotroceni, au fost marcate de gustul și creativitatea Reginei Maria. Holul de Onoare, inspirat de interiorul Operei Garnier din Paris, a fost conceput de către arhitectul francez Paul Gottereau și impresionează datorită somptuoasei scări de marmură Cibolino.
În anul 1984, Mânăstirea Cotroceni a fost demolată de autoritățile comuniste. În 2003, în urma mai multor intervenţii, în special ale familiei Cantacuzino, au fost demarate lucrările de zidire pe vechile fundaţii a bisericii Cotroceni, sub forma unui „Memorial Cantacuzin”, care a presupus reconstruirea numai a pronaosului şi pridvorului. În 2008, au fost reluate lucrările de refacere, rezidindu-se şi naosul şi altarul bisericii, pentru ca noua construcţie să aibă o formă cât mai apropiată de cea originară.
În cadrul Muzeului Cotroceni, pot fi vizitate cuhnia (bucătăria) fostei Mănăstiri Cotroceni, trapeza (sala de mese), câteva chilii şi două spaţii aparţinând fostului palat domnesc, spaţii reprezentative pentru tehnica de construcţie şi pentru arhitectura românească de la sfârşitul secolului al XVII-lea (Pivniţa Mare şi Pivniţa Mică).