Ieri, 28 octombrie 2021, polițiști locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 au desfășurat o amplă acțiune de control/verificare a respectării măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 de către agenții economici și de către populație.

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6: Autoritățile locale trebuie să fie în prima linie pentru a impune respectarea regulilor menite să reducă numărul de infectări cu Sars-Cov-2. Acțiunea de astăzi a avut rolul de a face simțită prezența autorității publice în aplicarea măsurilor decise de către Guvern, un rol preponderent preventiv și de conștientizare, de aceea s-au acordat multe avertismente și puține amenzi! De mânie, vor fi mai multe amenzi și mai puține avertismente”.

Acțiunea s-a desfășurat cu preponderență în piețele sectorului: Crângași, Veteranilor, Gorjului etc. Scopul a fost acela de a verifica cum se respectă măsurile pentru prevenirea pandemiei și nu acela de a da amenzi.

Au fost aplicate 35 de sancțiuni pe Legea 55/2020, 108 persoane fiind legitimate și verificate pentru codul QR, iar cuantumul amenzilor s-a ridicat la 11.000 de lei.

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 vor desfășura acțiuni în piețe, centre comerciale și alte locuri aglomerate din sector pentru verificarea respectării următoarelor măsuri dispuse de către Guvern:

  • instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun;
  •  activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 0500 -2100;
  • interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;
  •  interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 2200 – 0500, cu anumite excepții, pentru o perioadă de 30 zile;
  •  Interzicerea desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 2100 – 0500, pentru o perioadă de 30 zile, operatorii economici pot activa doar în relația cu alți operatori economici cuactivitate de livrare la domiciliu;
  •  accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
  •  interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;
  • interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive;
  • instituirea obligativității purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Rugăm cetăţenii să respecte normele legale în vigoare privind pandemia de COVID-19.