În această dimineaţă, agenţii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6, echipe ale Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 şi ale URBAN SA au desfăşurat o amplă acţiune de salubrizare şi întreţinere a zonei verzi aflate pe Strada Piatra Craiului.

Instituţiile Primăriei Sectorului 6 şi operatorul de salubrizare acţionează în fiecare zi pentru a face curăţenie şi a îndemna la păstrarea ei. Pe terenurile private părăsite, dar şi pe domeniul public, oameni nepăsători aruncă gunoi şi lasă mizerie în urma lor. Intensificăm amenzile şi ne bazăm pe sprijinul comunităţii Sectorului 6 să sesizeze orice abatere de la ceea ce ne-am propus: un sector curat, verde şi sănătos”, a declarat primarul Gabriel Mutu.

Mai mult decât atât, poliţiştii locali care se aflau, ieri, în patrulare în zona Drumul La Roşu şi Cartierul Giuleşti, au depistat o persoană care arunca dintr-un autovehicul autoutilitar mai mulţi saci cu deşeuri provenite din materiale de construcţii pe domeniul public. Este vorba despre un bărbat cu domiciliul pe raza Municipiului Giurgiu, în vârstă de 28 ani.

Acesta a primit o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 de lei pentru încălcarea HCGMB nr. 120/2010 privind Normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti.

Potrivit Hotărârii mai sus menţionate, persoanele fizice au obligaţia să nu abandoneze sau să depoziteze deşeuri provenite din construcţii şi/sau demolări pe domeniul public sau privat, această faptă fiind sancţionată cu amendă cuprinsă între 1.000 lei şi 3.000 lei.

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 informează ca acţiunile de depistare a persoanelor care abandonează deşeuri pe domeniul public au caracter permanent, aplicându-se, de câte ori va fi cazul, sancţiuni contravenţionale cu scopul de a menţine curăţenia si ordinea în Sectorul 6.