În această perioadă, au fost demarate lucrările de modernizare, consolidare și reabilitare termică la Corpul A al Școlii Gimnaziale Nr. 169, din Sectorul 6.

            La finalizarea lucrărilor, aceasta va îndeplini cele mai cele mai riguroase criterii din punct de vedere tehnic și educațional, concurând astfel cu cele mai moderne unități de învățământ din București.

            Lucrările de modernizare la interior cuprind: înlocuirea pardoselilor, refacerea pereților și înlocuirea ușilor actuale cu unele tratate ignifug.

            Grupurile sanitare vor fi dotate cu echipamente moderne, iar la parter va fi amenajat un grup sanitar special pentru persoanele cu dizabilități.

            Toate sălile de curs vor fi dotate cu table inteligente, video-proiectoare, laptopuri și conexiune la internet de mare viteză. Laboaratoarele vor fi dotate cu aparatură și materiale de ultimă generație. De asemenea, va fi înlocuit mobilierul școlar, clasic, cu unul ergonomic, realizat din werzalit, un material durabil. Totodată, vor fi efectuate lucrări ample la sistemul electric, astfel încă să fie extinsă capacitatea de susținere a tuturor dispozitivelor noi. De asemenea, sistemul de iluminat va fi unul LED, astfel încât consumul să fie cât mai redus.

            Alături de consolidarea structurii de rezistenţă a clădirii, se vor efectua lucrări de înlocuire a tâmplariei PVC cu tâmplărie din aluminiu, lucrări de înlocuire a sistemului termoizolant existent şi refacere a terasei cu un sistem termo-hidroizolant, cât şi lucrări de înlocuire a sistemului actual de distribuţie a agentului termic, toate pentru sporirea confortului şi siguranţei elevilor.

            Corpul A al Şcolii Gimnaziale Nr. 169 se numără printre clădirile construite înainte de anul 1978. Consolidarea, precum şi modernizarea totală a acestei clădiri, reprezintă o investiţie a autorităţii locale, necesară nu doar pentru școală, dar şi pentru comunitate, unitatea de învățământ asigurând spaţiul pentru desfăşurarea procesului educaţional a 1.000 de elevi.

            Lucrările vor fi finalizate până la jumătatea anului 2021.