În urma deciziei primarului Sectorului 6, Gabriel Mutu, pentru zilele de 30 iunie și 1 iulie 2017, în care a fost instituit cod portocaliu și roșu de caniculă, pe raza teritorială a sectorului au fost luate măsuri suplimentare de combatere a efectelor caniculei. Astfel, au fost organizate mai multe puncte stradale de distribuire a apei potabile către cetățeni.

“Și astăzi suntem prezenți în teren, încă de la primele ore ale dimineții și vom continua atât timp cât va ține canicula. Am fost în toate cartierele Sectorului 6 pentru a mă asigura personal că cetățenii primesc ajutor în zilele în care este instituit cod portocaliu și roșu de caniculă. Fac un apel către reprezentanții tuturor magazinelor, supermarketurilor și centrelor comerciale, care dispun de climatizare, să le permită oamenilor să se răcorească în incinta lor. De asemenea, noi, autoritățile locale, continuăm distribuirea de apă potabilă, pentru a preveni posibile cazuri de deshidratare.”a declarat Gabriel Mutu, Primarul Sectorului 6.

La acțiune participă angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, alături de Poliția Locală Sector 6 și Ambulanța Socială, iar punctele de distribuire a apei potabile se află în următoarele zone, cel mai des frecventate:

  1. Piaţa Crângaşi – Calea Crângaşi nr. 29
  2. Intersecţia Lujerului – Iuliu Maniu nr. 51
  3. Intersecţia bulevardului 1 Mai cu Strada Braşov
  4. Autogara Militari – Stația de Metrou Păcii
  5. Intersecţia Iuliu Maniu cu Vasile Milea – punct de distribuţie din Ambulanţa Socială
  6. Intersecţia Bulevardului Timişoara cu Strada Braşov
  7. Intersecţia Calea Crângaşi cu Bulevardul Constructorilor
  8. Complex Orizont – Drumul Taberei nr. 18
  9. Drumul Taberei nr. 90
  10. Intersecţia Bulevard Uverturii cu Strada Dezrobirii
  11. Intersecţia Bulevard Uverturii cu Strada Apusului
  12. Piaţa Valea Argeşului
  13. Piaţa Valea Ialomiţei