Începând de mâine, 01 octombrie 2021, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 deschide un nou centru fix de vaccinare, la adresa din Aleea Lunca Cernei, nr. 6A, Sector 6.

Noul centru asigură vaccinarea cu serul Pfizer și dispune de personal calificat și toate dotările necesare bunei desfășurări a procesului de vaccinare.

În ziua deschiderii, centrul va funcționa începând cu orele 15:00 până la orele 20:00. Programul obișnuit de lucru fiind de luni până duminică în intervalul orar 08:00 – 20:00.

În subordinea DGASPC Sector 6 mai funcționează și Centrul de vaccinare din Calea Plevnei nr. 234 (Clubul seniorilor Mihai Eminescu), care este deschis zilnic, de la ora 08:00 la 20:00. Aici toți cei care doresc să se vaccineze o pot face cu ser Pfizer sau Johnson&Johnson.

În cadrul celor două centre se poate administra și doza a III-a de vaccin Pfizer, numai pentru persoanele care au 180 de zile de la data efectuării celei de-a doua doze!

Totodată, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 anunță închiderea Centrului de Vaccinare Drive Thru Plaza și mulțumește partenerului Plaza România pentru găzduire și buna colaborare.

Conform Legii nr. 221, din 26 iulie 2021, și Ordinului 1863, din 10 septembrie 2021, emis de Ministerul Sănătății, persoanele care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare după data de 31 august 2021 beneficiază de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, precum și de o alocație de hrană în valoare totală de 100 de lei, sub forma tichetelor de masă pe suport de hârtie, respectiv 5 tichete în valoare de 20 de lei fiecare.

Persoanele care doresc să se vaccineze la cele două centre pot obține informații suplimentare la numărul 021.9970, zilnic în intervalul orar 08:00 – 20:00.