Poliţiştii din cadrul Direcţiei
Generale de Poliţie Locală Sector 6 desfășoară o serie de acțiuni de educație
rutieră în grădinițele sectorului. Ieri, 15.05.2019, la o astfel de activitate au
participat aproximativ 50 de preşcolari din cadrul Grădiniței “Magic World Kindergarten”, situată în
cartierul Militari.

Scopul
întâlnirii cu copiii a fost formarea comportamentului rutier responsabil pe
baza cunoaşterii şi a respectării regulilor de circulaţie, pentru prevenirea
producerii evenimentelor rutiere în rândul micuților.

Acţiunea a făcut parte din
programul „Şcoala Altfel” şi s-a desfăşurat sub
patronajul bunei dispoziţii şi a veseliei.

            “Activităţile din cadrul proiectului <Şcoala
Altfel> le oferă copiilor oportunitatea de a cunoaşte lucruri noi şi de a-şi
dezvolta abilităţile şi competenţele pentru viitor. Pe lângă cursurile
teoretice şi opţionale de la şcoală, este minunat că aceștia se pot bucura şi
de lucrurile practice care îi pasionează şi care vor conduce la formarea lor
personală”
, a spus primarul Gabriel Mutu.

            Prichindeii s-au arătat curioşi, încântaţi şi emoţionaţi
atunci când au întâlnit poliţiştii locali şi au aflat detalii despre acţiunile
pe care aceştia le desfăşoară zi de zi. N-au lipsit întrebările şi
curiozităţile.

            Agenţii
le-au prezentat o maşină de poliţie cu mijloacele de semnalizare acustică şi
vizuală de care copiii au fost impresionaţi şi, totodată, acestora le-au fost
explicate regulile de circulaţie rutieră, care sunt semnificaţiile
culorilor semaforului şi cum trebuie să traverseze regulamentar strada.

             Poliţiştii
locali i-au sfătuit ca, în cazul în care se rătăcesc de casă, de părinți sau
bunici, să ceară ajutorul unui poliţist şi, foarte important, să-şi cunoască
numele, prenumele şi adresa.

             Copiii au fost încântaţi de întâlnirea cu agenţii locali Sector 6, iar unii dintre ei deja ştiu ce vor deveni atunci când vor fi mari: poliţişti care au grijă de ceilalţi oameni şi care menţin ordinea în oraş.