O parte dintre cei care au vizitat West Side Christmas Market, târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei, s-au transformat în Moș Crăciun.

Au pus în coșul aflat sub brad multe daruri, care vor ajunge la Magazinul SocialXChange și apoi la copiii și persoanele fără posibilități materiale. Și ele au dreptul la Sărbători de Iarnă fericite.

În cele 23 de zile târg s-au strâns 140 de cărți, 300 de jucării, 60 kg de alimente și 380 articole vestimentare. O mămică a donat chiar și un cărucior pentru copii.

Fii și tu Moș Crăciun și fă o faptă bună! Coșul te așteapă și zilele acestea să pui în el o surpriză împachetată.

Corul de copii ”Nostalgia” vine să vă colinde la West Side Christmas Market

La West Side Christmas Market se simte spiritul Crăciunului! Mâine, 18 decembrie, de la ora 19.00, va urca pe scena târgului Corul ”Evia”, al Parohiei Brâncuși, iar pe 20 decembrie, de la aceeași oră, vor răsuna glasurile celor de la ”Renovatio”.

De asemenea, în zilele de 21, 22 și 23 decembrie, se vor auzi colinde cântate de Corul ”Nostalgia”. Copiii talentați ai Sectorului 6 vin în fața voastră tot de la ora 19.00. Aceștia au lansat 15 albume de studio alături de vedete ale muzicii românești, au participat la spectacole publice sau în studiourile de televiziune, la evenimente caritabile și mondene. Corul de copii este proiectul DGASPC Sector 6 și a fost înființat în urmă cu 16 ani.