Anul acesta celebrăm 30 de ani de la adoptarea Convenției ONU privind drepturile copilului, iar în această săptămână, copiii din Sectorul 6 vor învăța despre drepturile pe care le au și pe care trebuie să le conștientizeze. Fie că vorbim despre dreptul la “o voce”, la siguranță sau copilărie, cei mici vor putea înțelege cum se iau deciziile și își vor putea exprima liber opiniile cu privire la ce îi preocupă.

Campania “Cunoaște-ți drepturile!” se va desfășura în cadrul Centrului de Recreere și Dezvoltare Personală Conacul Golescu Grant și va cuprinde discuții libere în cadrul cursurilor gratuite ce se desfășoară zilnic la conac. Cei mici vor avea un escape room inedit, în care indiciile și soluțiile vor fi legate de cele șase drepturi pe care cei mici le vor descoperi: dreptul la educație, la siguranță, la copilărie, la afecțiune, la sănătate și dreptul de a avea “o voce”.

Miercuri, 20 noiembrie 2019, beneficiarii Programului Integrat de Educație pentru Diversitate, vor participa la o activitate non-formală, organizată în parteneriat cu Asociația A.R.T Fusion, în care, cu ajutorul jocurilor și muzicii, vor înțelege mai ușor dreptul la libera exprimare.

Campania “Cunoaște-ți Drepturile!” are scopul de a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, sărbătorită în fiecare an pe 20 noiembrie. La campanie vor participa peste 200 de copii aflați în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Ziua Internaţională are rolul de a atrage atenţia asupra milioanelor de copii care nu merg la școală, nu sunt protejați și nu mai pot locui în ţara sau în oraşul lor, dar și de a aduna fonduri pentru aceștia. Fiecare copil are dreptul la viaţă, la educaţie şi la o dezvoltare armonioasă.

Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală “Conacul Golescu-Grant” este destinat activităţilor educative şi de recreere pentru copiii şi adolescenţii din comunitatea Sectorului 6. În prezent aici se desfăşoară cursuri de dans, şah, karate, arte plastice, canto, engleza prin joc, teatru, şi informatică.

Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 037.620.33.09 sau la e-mail: palatulcopiilor6@dgaspc6.com.