În această dimineață, în jurul orelor 07.15, cetăţenii riverani din Cartierul Crângaşi care domiciliază în zona vecină Lacului Morii au informat Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 asupra apariţiei pe luciul apei a unor peşti morţi.

O echipă mixtă formată din reprezentanți ai Serviciului Protecţia Mediului şi ai Serviciului Ordine Publică s-a deplasat la locul evenimentului reclamat.

S-a observat că pe Lacului Morii (spre mal) există numeroase exemplare de peşti morţi, de dimensiuni mici şi mijlocii, preponderent puiet.

La o primă evaluare, cauza identificată de reprezentanţii Serviciului Protecţia Mediului a fost stabilită ca fiind hipoxia (scăderea cantității de oxigen în țesuturi, medii de cultură sau aer), fapt confirmat şi de reprezentantul Administraţiei Naţionale “Apele Române”.

Acest fenomen se produce din cauza dezvoltării excesive a plantelor acvatice care consumă o anumită cantitate de oxigen dizolvată în apă, în condițiile în care temperaturile cresc pe perioada verii.

Pentru remedierea problemei constatate, Administraţia Naţională “Apele Române”  intervine cu un efectiv de lucrători cu bărci şi ustensile necesare captării peştelui, în vederea curăţării luciului de apă.

Independent, echipe ale Ministerului Mediului, prezente în zonă, prelevează probe de apă şi realizează analiza peştilor captaţi pentru a stabili cu exactitate dacă motivul mortalităţii îl reprezintă, într-adevăr, hipoxia.

Problema a fost sesizată de cetăţeni  şi organelor Ministerului Afacerilor Interne şi Gărzii Naționale de Mediu care realizează verificări pe liniile de competenţă specifice.