Serviciul Achiziții Publice

Atribuţii specifice:

  • elaborează, pe baza analizelor proprii şi propunerilor celorlalte servicii specializate, programele de achiziţii, însoţite de note de fundamentare, pentru includerea în planurile de investiţii, pe priorităţi, a fondurilor necesare
  • estimează valoarea lucrărilor selectate pentru programele de investiţii şi întocmeşte listele de investiţii, pe baza datelor furnizate de celelalte servicii specializate
  • întocmeşte documentaţii în vederea obţinerii certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construcţie şi propunerilor de cheltuieli aferente lucrărilor edilitare derulate prin Direcţia Investiţii, avizate de Arhitectul Şef şi Primarul Sectorului 6
  • organizează procedurile de achiziţii publice, colaborează cu proiectanţii la elaborarea documentaţiilor tehnico-economice, dosarelor de achiziţii publice şi contractelor aferente acestora
  • propune spre aprobare ordonatorului principal de credite priorităţile în vederea realizării obiectivelor de investiţii, în limita bugetului aprobat şi asigură evidenţa documentelor justificative prezentate Direcţiei Economice, în vederea efectuării plăţilor, inclusiv pentru actele adiţionale
  • întocmeşte Caietele de Sarcini pentru achiziţii, concesionări şi contracte de comodat, împreună cu direcţiile de specialitate din cadrul Primăriei Sectorului 6
  • colaborează cu celelalte compartimente din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, cu serviciile şi instituţiile publice locale de la nivelul Sectorului 6 în vederea elaborării şi realizării planurilor de reparaţii pentru anul în curs
  • participă la întocmirea documentaţiilor necesare şi colaborează cu instituţiile guvernamentale abilitate în vederea obţinerii de credite externe (cereri, avize, acorduri, etc.)
  • asigură contactul permanent cu locuitorii privind starea lucrărilor edilitare şi a reţelelor rutiere.