Primăria
Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, susține “Conferința
națională pentru elevi și studenți”, ediția 2019, eveniment organizat de
Universitatea Politehnica din București (UPB).

Aflată
la cea de-a doua ediție, “Conferința națională pentru elevi și studenți” a
început pe 26 august și se va termina la sfârșitul lunii, pe data de 31 august.
Evenimentul reunește 240 de liceeni din clasele a X-a, XI-a și a XII-a (anul
școlar 2019 – 2020) din 30 de județe ale țării și un număr de 60 studenți ai
UPB.

Ediție
a doua a arată un interes crescut pentru profesia de inginer și totodată față
de mediul academic din cadrul Universității Politehnica din București. Liceenilor
li s-au alăturat 60 de studenți ai Universității Politehnice din București,
rolul acestora fiind acela de coordonatori sau mai precis, de îndrumători spre
înțelegerea și decriptarea tainelor mediului studențesc.

Timp
de o săptămână, cei 240 elevi vizitează campusul universitar, facultățile Universității
și centrele de cercetare, experimentează viața de student prin participarea la
cursuri și laboratoare, la conferințe tematice, dezbateri și training-uri
menite să contribuie atât la dezvoltarea lor personală, cât și profesională.

Și cum viața de student nu înseamnă doar studiu, liceenii participă și la acțiuni recreative, sportive, artistice, care să îi ajute să-și formeze o imagine de ansamblu asupra vieții de student al universității politehnice din București, Sector 6.