Pentru a creşte şansele de recuperare şi integrare socială a persoanelor adulte cu dizabilităţi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 a lansat un program de susţinere a familiilor acestora, prin organizarea periodică a unor grupuri interactive de suport.

Întâlnirile, la care sunt invitate între 8 şi 10 persoane, încurajează părinţii sau alte rude care împart aceeaşi locuinţă cu adultul cu dizabilităţi să se exprime liber, să împărtăţească din propria lor experienţă şi să se alăture demersului specialiştilor implicaţi direct în procesul de recuperare.

“Pe lângă efortul specialiştilor şi implicarea comunităţii, oferim sprijin familiei în abordarea complexă a problemei adulţilor cu dizabilităţi. Nu pot exista progrese reale fără un mediu receptiv şi cooperant la domiciliu”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

Întâlnirile sunt susţinute de psihologi, alături de asistenţi sociali, care activează în cadrul Centrului de Consiliere Psihosocială Persoane Adulte cu Dizabilităţi, participanţii la sesiuni fiind părinţi sau alte rude ale adulţilor cu dizabilităţi care primesc servicii de specialitate în cadrul centrului.

Prin dialogul la care sunt provocaţi şi modalitatea de desfăşurare a discuţiilor, participanţii conştientizează propriul comportament în raport cu adultul cu dizabilităţi şi învaţă noi abordări şi metode de comunicare.

Tehnica de întărire negativă şi pozitivă a comportamentului, fundamentată de psihologul B.F. Skinner la mijlocul secolului trecut, le permite specialiştilor prezenţi la întâlniri să inducă modificîări benefice în relaţia familiei cu adultul, din perspectiva avantajului reciproc pe care îl presupune un mediu familial cooperant.

Centrul de Consiliere Psihosocială Persoane Adulte cu Dizabilităţi din Sectorul 6 elaborează pentru beneficiari programe de integrare/reintegrare socială, în cadrul cărora se aplică activități și terapii care urmăresc atingerea obiectivelor SMART (specifice, măsurabile, accesibile, relevante și încadrate în timp).