Primăria Sectorului 6,
Prin Centrul Cultural European Sector 6, susține proiectul muzical “Minisong Sector 6”, unul dintre proiectele culturale ce au luat naștere
în Sectorul 6 încă din anii 90.

            Proiectulvine
în contextul preocupărilor constante ale instituției pentru educația și
formarea tinerilor din Sectorul 6. Proiectul este sprijinit de
Inspectoratul Școlar al Municipiului București Sector 6.

            Primele repetiții au loc astăzi, 13 decembrie, de la
orele 18.00, în incinta Școlii nr. 197 din Drumul Taberei. Au fost selectați 40
de elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, ce au demonstrat că au
aptitudini muzicale. Aceștia vor face parte din noul grup “Minisong Sector
6”
, și vor participa la
cursurile gratuite de muzică și coregrafie timp de un an de zile, în fiecare zi
de vineri.

            Preselecțiile au avut loc pe 29 noiembrie și pe 5
decembrie, în incinta Școlii nr. 197 din Drumul Taberei, loc în care se
desfășurau și repetițiile primului grup format de Ioan Luchian Mihalea. La
preselecții au participat copii din toate unitățile de învățămînt primar ale
Sectorului 6 și au fost făcute de trei profesori acreditați – profesor de
muzică – pian și canto, instructor – chitară și vioară și instructor de dans.

            Istoria “Minisong” a început în anii 90, când regretatul
artist Ioan
Luchian Mihalea, fondator și conducător al grupului vocal și al corului de
copii “Minisong”, a lansat proiectul în Sectorul 6, în incinta Școlii nr. 197
din Drumul Taberei, loc în care se desfășurau și repetițiile.