Primăria Sectorului 6 derulează anual programul de reabilitare a blocurilor de locuințe, renovarea energetică a clădirilor de locuințe fiind o prioritate constantă.

Astfel, în perioada 2011-2022 au fost reabilitate 467 blocuri, din fonduri de la bugetul local prin Programul local privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, cât și din fonduri europene nerambursabile (POR 2014-2020 etc) – 43 blocuri. De asemenea, în prezent sunt în curs de reabilitare 37 blocuri.

Pentru perioada următoare, avem în vedere reabilitarea din fonduri proprii și din fonduri nerambursabile a:

  • 50 blocuri de locuințe pentru care au fost depuse documentațiile pentru accesarea finanțării prinProgramul național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA);
  • 139 blocuri de locuințe pentru care au fost deja elaborate proiectele tehnice de execuție a lucrărilor și pentru care vor fi identificate surse de finanțare;
  • 93 blocuri de locuințe pentru care au fost contractate serviciile de proiectare necesare pentru elaborarea documentațiilor.

Planul Național de Redresare și Reziliență:

Renovarea energetică moderată sau aprofundată a blocurilor de locuințe va putea fi finanțată, la nivelul Sectorului 6, și prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

MDLPA a publicat, în data de 25 martie 2022 în Monitorul Oficial al României Partea I, Nr. 292 bis/25.III.2022, varianta finală a ghidului de finanțare aferent componentei 5 – Valul Renovării, în cadrul căreia se vor putea finanța și lucrări de reabilitare energetică a blocurilor de locuințe

Conform planificării MLPDA, proiectele urmează să fie depuse in perioada 1 aprilie 2022- 30 mai 2022.

Toate documentele publicate de MDLPA pot fi consultate accesând următoarea pagină:

https://mdlpa.ro/pages/pnrr

În acest context, dorim să informăm asociațiile de proprietari că Primăria Sectorului 6 va solicita finanțare prin intermediul PNRR pentru aproximativ 10 – 15 blocuri de locuințe pre-identificate anterior, criteriile de selecție a acestora fiind următoarele:

  • Maturitatea documentațiilor tehnice necesare (existența proiectului tehnic)
  • Existența acordurilor asociațiilor proprietari pentru realizarea investițiilor
  • Lista de prioritizare stabilită de Consiliul Local.

Precizăm că alocarea financiară PNRR prevăzută pentru Sectorul 6 al Municipiului București în prima rundă de finanțare[1] este de 11.067.553 EURO – pentru proiectele de renovare moderată respectiv 1.229.728 EUR – pentru proiectele de renovare aprofundată, această sumă putând fi distribuită pentru un număr limitat de blocuri.

La nivelul primăriei, direcțiile de specialitate analizează în prezent dosarele aferente investițiilor menționate, în vederea actualizării documentațiilor și a conformării acestora cu cerințele specifice solicitate prin PNRR, urmând ca după publicarea ghidurilor în forma finală, aprobată de MDLPA, să fie confirmată lista finală a blocurilor incluse în proiect/e, iar asociațiile de proprietari să fie contactate pentru actualizarea documentelor necesare la depunerea proiectelor.

Puteți consulta informațiile privind reabilitare a blocurilor de locuințe din Sectorul 6 la următorul link: https://www.primarie6.ro/informatii-utile/reabilitare-termica/.

Vă informăm că Primăria Sectorului 6 va actualiza informațiile cu privire la stadiul depunerii proiectelor. În acest sens invităm reprezentanții asociațiilor și cetățenii să urmărească pagina de web a Primăriei Sector 6, https://www.primarie6.ro/directii-si-servicii/directia-gospodarie-locala/serviciul-indrumare-si-control-asociatii-de-proprietari/.