În urma instituirii de cod galben în data de 13.12.2016 de către Administraţia Naţională de Meteorologie: intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în jur de 55 km/h şi ninsoare slabă pentru zona Bucureştiului, Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 a dispus măsuri specifice în vederea combaterii efectelor fenomenelor meteorologice. De asemenea, se intervine şi pentru fluidizarea circulaţiei rutiere.

Având în vedere că este necesară asigurarea intervenţiei prompte a operatorilor autorizaţi pentru deszăpezirea arterelor de circulaţie, Poliţia Locală Sector 6 face apel către deţinătorii autoturismelor să poziţioneze maşinile astfel încât să fie permis accesul utilajelor de deszăpezire, pluguit, încărcat şi transport zăpadă.

adpdu-03

În plus, agenţii recomandă sporirea atenţiei, evitarea folosirii părţii carosabile, asigurarea înaintea traversării şoselelor.

În această perioadă, poliţiştii locali vor acţiona, cu prioritate, pentru:

  • monitorizarea stării drumurilor;
  • luarea măsurilor asiguratorii în cazul producerii diverselor accidente;
  • acordarea de sprijin utilajelor de deszăpezire;
  • fluidizarea traficului rutier;
  • preluarea persoanelor fără adăpost şi transportul acestora la centrele sociale.

Pentru situaţiile de urgenţă, cetăţenii pot apela 24 de ore din 24 dispeceratul Poliţiei Locale Sector 6 la numerele de telefon 021/413.16.20 sau 021/9546.

Avariile la reţeaua de apă pot fi semnalate la SC APA NOVA SA – call center: 021/207.77.77.

Avariile la instalaţiile electrice pot fi semnalate la Enel Distribuţie – 021.9291.

Avariile la reţeaua de gaze pot fi semnalate la E-On România – 0800.800.928 sau 0265/200.928.

15338639_1325422144188883_3260813479054796194_n adpdu-01 deszapezire-01