„Când la finalul zilei vezi că o fată mică îți aduce un desen, o inimioară sau îți zice ceva drăguț, uiți de toate dificultățile.”
„Am simțit nevoia să ajut și să fac ceva ca unele lucruri cât de mici să se schimbe. Aș recomda oricui să facă voluntariat deoarece este o activitate care te schimbă și care te dezvoltă frumos.”
„Pe parcurs am conștientizat cât de important este să ajuți pe alții.”
„Timpul m-a învățat că autodezvoltarea și autodepășirea constituie mijloace prin care pot deveni acel EU.”

Iată câteva din gândurile pe care voluntaraii care activează în domeniul social în Sectorul 6 le-au așternut pe hârtie cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntariatului, sărbătorită în fiecare an pe 5 decembrie.

A devenit o tradiție în Sectorul 6 ca proiectele și serviciile sociale să primească sprijin din partea unor oameni dedicați semenilor și nevoilor lor. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 recrutează, pregătește și plasează această importantă resursă umană, reușind să implice sute de persoane în programe dedicate unor categorii sociale defavorizate precum vârstnici sau copii și adulți cu dizabilități.

Efectele benefice ale acestei inițiative se regăsesc în zâmbetele celor care primesc sprijin, dar și ale celor care își găsesc fericirea punând umărul și întinzând o mână de ajutor. Pentru că nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită, mai ales atunci când nu ceri și nu aștepți nimic în schimb.

Le urăm “La mulți ani!” tuturor voluntarilor care ne susțin și se alătură eforturilor noastre cu prospețimea și spiritul de implicare ce îi caracterizează!

Persoanele dornice să activeze ca voluntari în domeniul social pe raza sectorului sunt rugate să contacteze Serviciul de Voluntariat și Asistență Profesională din cadrul DGASPC Sector 6, la adresa de email voluntariatformare@dgaspc6.com.
Detalii la https://www.protectiacopilului6.ro/directia-protectia-copilului_doc_1634_serviciul-de-voluntariat-si-asistenta–profesionala_pg_0.htm .