În ciuda pandemiei și a provocărilor cu care ne-am confruntat în ultima perioadă, s-a constatat o creștere a numărului de familii din Sectorul 6 care au făcut demersurile necesare pentru a primi atestatul ce le permite pe viitor să adopte copii. De la începutul anului și până acum, 55 de familii au fost evaluate în vederea obținerii atestatului de familie aptă să adopte, cu 10 mai multe comparativ cu solicitările de pe parcursul anului 2019. În aceste condiții, specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 estimează că anul acesta vor fi evaluate peste 70 de familii din comunitate.

“Să oferi șansa la o familie copiilor care doar visează la asta este un gest minunat, pentru care vreau să felicit familiile din Sectorul 6. Sunt mândru că avem în comunitate oameni care nu se lasă intimidați de timpurile dificile pe care le trăim și care își dau seama că, la finalul acestei perioade, bucuria va fi mult mai mare dacă vor avea alături familia pe care și-o doresc, într-un sector perfect pentru a deveni ACASĂ pentru ei,” a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

De asemenea, până în prezent, 8 copii cu vârste între 4 și 8 ani au fost adoptați de familii din Sectorul 6, iar alți 3 au fost încredințați în vederea adopției. Părinții din Sectorul 6 care își doresc să adopte trebuie să știe că obţinerea atestatului nu este necesară atunci când vorbim despre adopţia unei persoane majore, dar nici atunci când este vorba despre adopţia copilului de către soţul/soția părintelui natural sau adoptiv.

Detalii privind procedura de adopție, documentele necesare și alte informații pot fi regăsite pe site-ul DGASPC Sector 6 – www.asistentasociala6.ro, la secțiunea Biroul Adopții și Postadopții. Pentru consiliere socială, puteți suna și la 021.9970, de luni până duminică, între 08:00 – 20:00.