Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, propune iubitorilor de
film o nouă modalitate de petrecere a serilor de vară.
Astfel, în perioada 27 august – 4 septembrie a.c., în fiecare seară, începând cu orele
21:00, în Parcul Crângaşi (la scenă) vor avea loc proiecţii de film în aer liber.
Filmele care vor rula sunt: „Profesorul de vioară”, „Deadpool”, „Despre oameni şi
oi”, „Cinema, mon amour”, „Mlaştina”, „Valul ucigaş”, „La limita extremă”, „Ave,
Cezar!” şi „Bucureşti Nonstop”.
Proiectul Cinema în Parc îşi propune să aducă cinematografia mai aproape de oameni,
făcând-o accesibilă pentru publicul larg, dornic să vizioneze filme de calitate, multe dintre ele
distinse cu premii la festivalurile internaţionale de film.
Proiectul are şi o latură educativă, propunând o alternativă constructivă de petrecere a
timpului liber, dedicată atât tinerilor, cât şi celorlalte categorii de vârstă.
Programul detaliat poate fi regăsit în fişierul din attach.
Intrarea este liberă!