În cadrul programului specific de recuperare şi integrare socială, copiii beneficiari ai serviciilor oferite de Centrul de Zi Pentru Copii cu Dizabilităţi Orşova, din Sectorul 6, au vizitat Ferma Animalelor din localitatea Pantelimon.

Însoţiţi de părinţi şi supraveghetori, copiii au profitat de vremea bună de afară pentru a intra în lumea animalelor şi a cunoaşte fiecare specie în parte prin intermediul simţurilor şi al informaţiilor furnizate de însoţitori. Copiii au avut ocazia de a mângâia poneii, iepurii şi alte animale domestice, de a observa comportamentul lor în mediu natural.
Vizitarea spaţiilor speciale dedicate animalelor şi contactul direct cu acestea au fost urmate de o masă în aer liber, precum şi de un popas la locul de joacă amenajat în interiorul fermei.

„Mica excursie la Ferma Animalelor reprezintă un pas înainte spre normalitate pentru aceşti copii defavorizaţi, care au nevoie de sprijin şi înţelegere din partea comunităţii”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

Excursia este parte integrantă a terapiei pe care specialiştii centrului o pun la dispoziţia micuţilor cu dizabilităţi, cu rol de stimulare şi dezvoltare senzorială, creştere a abilităţilor de adaptare la un mediu necunoscut, întărirea relaţiilor familiale şi de grup.

Un număr de 20 de copii din Sectorul 6 sunt îngrijiţi în regim de zi în cadrul centrului, acolo unde primesc servicii de intervenție psihologică, stimulare cognitivă, ludoterapie, art terapie, educaţie nonformală, recreere şi socializare.

De asemenea, centrul sprijină familiile copiilor cu dizabilități în relația cu proprii copii, le asigură părinţilor timpul liber necesar pentru a merge la serviciu, promovează dialogul şi colaborarea în cadrul unui parteneriat real între specialiști şi susţinătorii legali.