Mai mult ca oricând, în perioada sezonului rece persoanele fără adăpost se confruntă cu situații care le pun în pericol sănătatea sau chiar viața.

În mai puțin de 15 zile de la începutul anului, angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGAPSC) Sector 6, din subordinea Primăriei Sectorului 6, au realizat 38 de intervenții în comunitate, în zonele în care se găsesc aceste persoane. Le-au identificat, le-au monitorizat situația și  le-au dus  la cele două adăposturi de noapte, aflate în subordinea instituției.

Oamenii străzii au parte aici de control medical, dușuri, masă caldă, haine curate, produse de igienă, supravegherea administrării medicației, acolo unde este cazul, consiliere cu privire la nevoile de bază (identitate, securitate fizică, prevenire abuzuri) și intervenție rapidă pentru situațiile în care este necesar consultul de specialitate al unui medic.

Angajații DGASPC Sector 6 verifică ziua și noaptea toate locațiile cunoscute, pe unde își petrec timpul cei fără adăpost, însă, și cetățenii pot semnala cazurile sociale de acest gen la 0731.62.48.49. Este numărul telefonului de urgență, care funcționează permanent.

În perioada aprilie-decembrie 2021 au fost înregistrate 1.308 apeluri.