În aceste zile, la Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” din Sectorul 6 al Capitalei se desfășoară etapa națională a Olimpiadei de Educație Tehnologică, ediția 2018.
După ședința tehnică a Comisiei Centrale de organizare și evaluare, care a avut loc luni, și după ce inspectorul școlar pentru managementul instituțional Sector 6, prof. Daniela Bădescu, și directorul Administrației Școlilor Sector 6, Daniela Dumitru, au luat cuvântul, ieri s-a desfășurat proba scrisă a competiției.
Cadrele didactice și elevii sosiți din toate județele țării sunt găzduiți la Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”, iar astăzi, 4 aprilie, se bucură de o serie de activități educative: vor vizita Universitatea Politehnică București și Muzeul de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.
Mâine dimineață va fi susținută proba practică, iar începând cu orele 17:00 va avea loc Festivitatea de premiere.
Parteneri în organizarea Olimpiadei Naționale de Educație Tehnologică sunt: Primăria Municipiului București, Primăria Sectorului 6, Administrația Școlilor Sector 6 și o serie de unități de învățământ din Sectorul 6: Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”, Colegiul de Poștă și Telecomunicații “Gheorghe Airinei”, Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”și Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz “Sfânta Maria”.