Cetățenii Sectorului 6 sunt informați că, în următoarea perioadă, activitatea cu publicul de la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 se va realiza cu ajutorul mijloacelor de comunicare la distanță (platforme online, poșta electronică, telefon/fax, servicii de tip poștă/curierat), în scopul evitării deplasării cetățenilor la sediile instituției.

Pentru a facilita acest tip de comunicare, numărul de telefon 021.9970 devine o linie telefonică de informare și acordare de consiliere socială pentru toate categoriile de cetățeni aflați în nevoie, de pe raza Sectorului 6.

În cazul beneficiarilor care sunt deja în evidențele serviciilor de specialitate, accesul la sediu se va face doar pe bază de programare telefonică în prealabil de către responsabilul de caz, atunci când situația o impune.

Accesul în spațiile destinate activității Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 se va face în următoarele condiții: cetățenii vor participa la trierea realizată de personalul desemnat, constând în măsurarea temperaturii corporale și un mic interviu privind eventualele simptome specifice CoVid-19 manifestate de ei, de membrii familiei sau de persoanele cu care au intrat în contact. La intrarea în sediu, cetățenii își vor igieniza mâinile și vor purta măști și mănuși de protecție puse la dispoziție gratuit.

Rugăm insistent toți beneficiarii de servicii sociale să respecte distanța minimă obligatorie dintre ei și angajați/alți beneficiari, conform recomandărilor specialiștilor.