Primarul Gabriel Mutu mai construiește un parc și dublează bursele elevilor

Astăzi, 23.01.2020, începând cu orele 12.00, la sediul Primăriei Sectorului 6, a avut loc prima rundă a dezbaterii publice privind Proiectul de Buget al Sectorului 6 pentru anul 2020.

Întâlnirea a fost moderată de primarul Gabriel Mutu, cu intervențiile directorilor din cadrul aparatului administrativ, pentru explicații și lămuriri suplimentare.

La această primă dezbatere pe tema Proiectului de Buget pentru anul 2020, la fel ca și la întâlnirea de lucru pe care am avut-o acum două zile cu membrii Consiliului Local al Sectorului 6, am așteptat să primim cât mai multe propuneri de îmbunătățire a proiectului.

Pentru că ele nu au venit din altă parte, le-am anunțat tot eu: am solicitat suplimentarea bugetului de investiții cu 10 milioane de lei pentru construirea unui parc nou, în Prelungirea Ghencea, zonele fostelor Sere Militari și am propus dublarea burselor elevilor Sectorului 6. Sunt două proiecte pe care le voi susține și la a doua rundă de dezbateri pe buget și înaintea votului consilierilor locali.

Precizez că pentru 2020, Sectorul 6 înregistrează deficit zero, la data de astăzi neavând datorii neachitate. Totodată, prioritatea noastră numărul unu rămân investițiile în sector, în condițiile în care estimăm că veniturile încasate la bugetul local din taxe și impozite vor crește cu peste 7,3%.

Concret, valoarea finală a bugetului consolidat al Sectorului 6, propus pentru anul 2020, provenit din surse interne și externe, este de peste 1 miliard de lei”, a declarat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu.

Pentru noul parc, propus spre amenajare în Prelungirea Ghencea, o măsură intens solicitată de locuitorii din zonă, edilul a cerut Direcției Generale Investiții să suplimenteze bugetul cu 10 milioane de lei pentru a demara procedura de expropriere a 25.000 de mp de teren.

Luni, 03.02.2020, începând cu orele 12.00, tot la sediul Primăriei Sectorului 6 (Calea Plevnei nr. 147 – 149), va avea loc cea de-a doua dezbatere publică privind Proiectul de Buget al Sectorului 6 pentru anul 2020. Sunt așteptați toți membrii comunității care doresc să se implice activ și să fie informați corect și complet în legătură cu procesul de dezvoltare a Sectorului 6.